Trupul neînsufleţit al militarului mort în Afganistan va fi repatriat duminică

Trupul neînsufleţit al caporalului Constantin-Laurenţiu Lixandru care a murit, joi, în Afganistan, după ce a fost rănit grav în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat, va fi repatriat duminică, un ceremonial militar şi religios urmând să fie organizat pe Aeroportul Otopeni.

224 afișări
Imaginea articolului Trupul neînsufleţit al militarului mort în Afganistan va fi repatriat duminică

Trupul neînsufleţit al militarului mort în Afganistan va fi repatriat duminică (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Ministrul Apărării, Gabriel Oprea, a declarat, vineri, la Slatina, că trupul neînsufleţit al caporalului Constantin-Laurenţiu Lixandru, de la Batalionul 26 Infanterie "Neagoe Basarab", va fi adus peste două zile în ţară pe Baza 90 de la Otopeni.

"Duminică, la ora 14.00, vom fi prezenţi să întâmpinăm un erou. Dincolo de orice dispută, ne adună interesul naţional. Acolo sunt militari, iar cel mai bun ambasador al nostru este armata română. Militarii noştri luptă pentru demnitatea poporului român", a declarat ministrul Apărării, Gabriel Oprea.

El a precizat că ministerul va suporta costurile de repatriere şi de înmormântare a militarului.

"Am luat legătura cu familia. Există o procedură de anunţare. Prima dată a fost anunţată familia. Nu poţi să anunţi public decesul unui om de-al nostru, a unui militar, decât după ce îi anunţi familia. Armata se ocupă de înmormântare", a mai spus Gabriel Oprea.

Caporalul Constantin-Laurenţiu Lixandru a murit, joi, în Afganistan, după ce a fost rănit grav în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat, incident petrecut în timpul unei misiuni de patrulare.

MApN a comunicat că joi, în jurul orei 13.30, caporalul Constantin-Laurenţiu Lixandru, din Batalionul 26 Infanterie "Neagoe Basarab", a căzut la datorie în Provincia Zabul, Afganistan.

Militarul, în vârstă de 30 ani, era căsătorit şi nu avea copii.

Ministrul Apărării a înaintat preşedintelui propunerea de decorare a sublocotenentului post-mortem Constantin-Laurenţiu Lixandru cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici