Întrebat, vineri, la Iaşi, dacă numărul interceptărilor nu i se pare mare, Tudorel Toader a răspuns: „Nu pot face eu aprecierea pentru că nu ştiu numărul cauzelor existente pe rol. Sigur, o apreciere aşa comună poate să ne ducă la o concluzie, dar dacă ele sunt multe sau puţine ne pot spune numai specialiştii din Inspecţia Judiciară, poate să rezulte numai din raportul dintre numărul de solicitări, cereri de interceptare şi din numărul de aprobări, după care numărul de valorificare a lor în justiţie”.
Avocatul Radu Chiriţă, cadru didactic la Facultatea de Drept a Universitatea ”Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca, a solicitat tuturor instanţelor din ţară să îi comunice numărul solicitărilor de interceptări telefonice din perioada 2010–2015, estimând că au fost ascultate circa 300.000 de persoane.
Întrebat dacă se poate vorbi despre România ca despre un stat poliţienesc, în condiţiile în care s-a ajuns la interceptarea unui număr atât de mare de persoane, Chiriţă a spus că este inacceptabil ceea ce se întâmplă.
Citeşte şi: Record de INTERCEPTĂRI. Săveni, oraşul cu 100% cereri de interceptare admise. Primarul: 1.500 de locuitori sunt plecaţi şi am 2.000 de elevi, plus pensionari. Tot ce este popor activ e ascultat. Păi ce e asta?
Citeşte şi: REACŢIA unui avocat la numărul mare de INTERCEPTĂRI: Asta explică „comoditatea” anchetatorilor. Este preferabil să primeşti înregistrări de la SRI şi apoi să transcrii/ Trăim ”somnambuli într-o lume supravegheată”
Citeşte şi: Judecătoria la care s-au acceptat 95% din cererile de INTERCEPTĂRI: Am dat mandate pentru furturi din locuinţe şi tâlhării