Echipele de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Delta’’ al judeţului Tulcea au fost solicitate, prin numărul de apel unic 112, să intervină pe raza judeţului şi municipiului Tulcea în mai multe situaţii, în urma ploilor care au avut loc în cursul nopţii.
Astfel, în jurul orei 04.15, ISU Tulcea a fost anunţat că un microbuz în care se aflau cinci persoane a fost prins de viitură pe DN 22F, în apropierea localităţii Horia.
A fost solicitat imediat sprijinul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Horia, care a intervenit cu un buldoexcavator şi a salvat persoanele aflate în autoutilitară, transportându-le într-un loc sigur.
De asemenea, în jurul orei 07.30, pompierii tulceni au fost solicitaţi să intervină pe strada Barajului din municipiul Tulcea, pentru a evacuarea apei care inundat subsolul unei societăţi comerciale. La acest moment se acţionează la faţa locului cu o motopompă de mare capacitate si cu o autospecială cu apă şi spumă.
Citeşte şi: INUNDAŢII în Galaţi: Circulaţia feroviară este întreruptă în gara din oraş din cauza ploilor
Citeşte şi: COD PORTOCALIU de inundaţii în mai multe judeţe. Zeci de locuinţe din Bucureşti şi Ilfov, afectate de ploile din ultimele ore
Citeşte şi: INUNDAŢII în Galaţi: Circulaţia feroviară este întreruptă în gara din oraş din cauza ploilor