Udrea: Se vor reduce toate pensiile cu 15%

Toate pensiile vor fi reduse cu 15%, deşi la întâlnirea cu preşedintele Traian Băsescu s-a discutat ideea exceptării pensiilor sociale, de 350 de lei, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea.

60 afișări
Imaginea articolului Udrea: Se vor reduce toate pensiile cu 15%

Udrea: Se vor reduce toate pensiile cu 15% (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"S-a pus problema dacă vor exista anumite categorii de pensionari care să fie exceptate de la reducerea pe care am stabilit-o. S-a discutat despre faptul că dincolo de emoţia pe care o produce reducerea pensiilor foarte mici, este corect ca toate aceste categorii de pensionari să suporte reducerile pe care le-am decis", a spus Udrea.

Ea a explicat că există o pensie socială introdusă de PDL anul trecut, în valoare de 350 lei.

Potrivit ministrului, până anul trecut nu se acorda această, iar cei care le primesc acum nu aveau niciun fel de venit, sau aveau 4 lei, sau 6 lei.

"Acum, să le reduci şi lor această sumă este la fel de corect faţă de ceilalţi pensionari cărora le scazi pensiile. Cei care au 350 de lei pensie locuiesc în mediul rural, oameni care până acum un an trăiau fără aceşti bani şi care, locuind în mediul rural, au o gospodărie, deci au şi alte mijloace de existenţă", a adăugat Udrea.

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, marţi, după întâlnirea cu şeful statului, că parlamentarii Uniunii au susţinut ca pensiile mici să nu fie reduse, deşi a admis că datele din scrisoarea de intenţie către FMI nu pot fi modificate.

"Astăzi, în dialogul cu domnul preşedinte Băsescu, am susţinut, ca şi propunere, să găsim o soluţie pentru pensiile minime, respectiv pentru pensiile mici", a spus liderul Uniunii.

Anterior, ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, a afirmat că UDMR a solicitat în coaliţie menţinerea pensiei minime la 350 de lei şi aplicarea reducerii de 15% doar pentru pensiile de peste 600 lei.

"Din calculul nostru, este vorba despre un efort de un miliard de lei, care se poate compensa printr-o reducere mai amplă cu un punct procentual la pensiile mari", a spus Borbely.

Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a declarat, marţi, după discuţiile preşedintelui Traian Băsescu cu grupurile parlamentare ale PDL, că nu poate să aibă loc o reducere diferenţiată a pensiilor, deoarece aceasta ar presupune modificarea punctului de pensie.

Întrebat dacă se ia în calcul ca pensiile care nu depăşesc 1.000 de lei să nu fie modificate, Vlădescu a răspuns: "Nu se modifică în acest sens, pentru că trebuie modificat punctul de pensie. Nu se poate acorda o scădere diferenţiată".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici