Pentru că termometrele au indicat 13 grade Celsius, „nea Ghiţă”, aşa cum îl ştie toată lumea pe argeşeanul care a împlinit un secol chiar în ziua alegerilor, a fost sărbătorit de familie în curtea locuinţei sale din comuna Oarja.
Înainte de întâlnirea cu rudele, bărbatul şi-a exprimat opţiunile electorale. El nu a lipsit niciodată de la urne.
Pentru ca sărbătoritului centenar să îi fie mai uşor să voteze, o echipă cu o urnă mobilă s-a deplasat la locuinţa acestuia.
„Colegii mei s-au deplasat la faţa locului pentru ca dânsul să-şi exercite dreptul de vot astăzi, când a împlinit 100 de ani. (…) Sperăm şi cu altă ocazie. Doamne ajută!”, a declarat Gheorghe Ionel, preşedintele secţiei de votare 412 din Oarja.
Una dintre fiicele bărbatului sărbătorit, Neacşa Didina Dumitraşcu, a declarat că în general, în familie, se trăieşte mult.
„În general, la noi în neam s-a trăit mult. Şi mama avea 88 de ani, s-a prăpădit în 1999, acu’ ar fi avut 97. Mama tatălui avea 88 de ani, deci avem gena bună. Tata a împlinit 100 de ani. E născut pe 11 decembrie 1916. A avut 12 copii, iar opt mai suntem în viaţă. Ştiţi că nurorile şi ginerii se consideră tot copii. Tata are, deci, în total, 21 de copii, 35 de nepoţi, 25 de strănepoţi şi cinci stră-stră-nepoţi, deci în total 85 de vlăstare. Mereu a votat, la fel a făcut şi azi. Îi doresc în primul rând sănătate şi să ajungă la 124 de ani, pentru că toţi cei care trec pe drum îi zic , nu ştiu de ce”, a spus Neacşa Didina Dumitraşcu.
Citeşte aici toate informaţiile despre alegerile parlamentare 2016
Citeşte şi: Sesizare la Biroul Eelectoral Judeţean Alba în privinţa ştampilelor de control greşite din judeţ
Citeşte şi: Ce se întâmplă după alegeri? Procedura şi termenii de care politicienii trebuie să ţină cont
Citeşte şi: Prima secţie de votare de peste hotare s-a deschis în Auckland, Noua Zeelanda. Acuzat că nu a trimis buletine de vot în Perth şi Auckland, MAE a explicat că a avut probleme de curierat
Citeşte şi: Alegerile parlamentare vor fi monitorizate în timp real. Sistemul va detecta votul multiplu
Citeşte şi: ALEGERI PARLAMENTARE: 10% din voturile prin corespodenţă, anulate. Certificatul de alegător nu s-a regăsit în plicul mare
Citeşte şi: ALEGERI PARLAMENTARE 2016: Prevederile legale privind pragul electoral şi distribuirea mandatelor