Un autocar cu 40 de pasageri s-a răsturnat în judeţul Vaslui / A fost activat Planul roşu de intervenţie

Un autocar în care se aflau 40 de pasageri s-a răsturnat duminică, pe o şosea din judeţul Vaslui.

337 afișări
Imaginea articolului Un autocar cu 40 de pasageri s-a răsturnat în judeţul Vaslui / A fost activat Planul roşu de intervenţie

Un autocar cu 40 de pasageri s-a răsturnat în judeţul Vaslui / A fost activat Planul roşu de intervenţie

Accidentul a avut loc pe DN24, în preajma localităţii Sârbi. Potrivit primelor informaţii, victimele au ieşit singure din autocar.

Iniţial, nu s-a ştiut câte persoane au nevoie de îngrijiri medicale. Ulterior, autorităţile au anunţat că cel puţin şase persoane au fost rănite şi că traficul prin zonă se desfăşoară cu greutate.

„Din primele verificări, a rezultat rănirea a 6 persoane, ce urmează a fi evaluate medical. Circulaţia rutieră se desfăşoară pe un singur fir, alternativ, prin dirijarea poliţiei”, a anunţat Infotrafic.

La faţa locului au fost trimise numeroase ambulanţe şi autospeciale de intervenţie.

„Pentru gestionarea eficientă şi asigurarea asistenţei medicale de urgenţă tuturor persoanelor implicate, la nivelul judeţului Vaslui a fost activat Planul roşu de intervenţie. La locul evenimentului au fost alocate 5 ambulanţe SMURD, 1 autospeciale pentru transport victime multiple, 1 echipaje de descarcerare, 1 autospecială de stingere şi 1 ambulanţe SAJ”, a anunţat IGSU.

În zona în care s-a produs accidentul vizibilitatea este redusă din cauza viscolului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici