Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Arad, Simina Roz, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că un minor în vârstă de 16 ani a ajuns, joi seara, la Unitatea de Primiri Urgenţe, fiind mai apoi internat pe Secţia de Chirurgie şi Ortopedie Infantilă cu mai multe traumatisme.
“Pacientul a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral acut închis şi cu o contuzie a coloanei cervicale. Urmează să fie ţinut sub supraveghere medicală câteva zile”, a afirmat Simina Roz.
Familia băiatului, care locuieşte în satul arădean Şagu, susţine că adolescentul ar fi fost bătut, miercuri noapte, de către trei poliţişti la Postul de Poliţie din Vinga, o localitate vecină, pentru a recunoaşte un furt.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad, Claudia Iuga, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că a fost deschisă o anchetă pentru a stabili exact ce s-a întâmplat.
“La ora actuală se efectuează cercetări pentru clarificarea situaţiei, iar în cazul în care se confirmă cele sesizate în spaţiul public, se vor lua măsurile legale care se impun. Deocamdată, nu a fost depusă o plângere la IPJ Arad”, a afirmat Claudia Iuga.
Potrivit unor surse din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad, băiatul este suspect că ar fi intrat, în urmă cu câteva zile, alături de un tânăr major, într-o casă din localitatea Şagu, de unde ar fi furat 5.000 de euro, precum şi parfumuri şi alte bunuri în valoare de 1.000 de euro. Anul trecut, minorul de 16 ani ar fi fost cercetat pentru o faptă similară, când a intrat într-o altă casă din Şagu, de unde a furat mai multe bunuri, pe care mai apoi le-a vândut la un târg.
Familia adolescentului intenţionează să depună o plângere împotriva celor trei poliţişti la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad.
Citeşte şi: INTERVIU Gheorghe Stan, inspectorul-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare: Înregistrarea cu Mihaela Focică, în care mărturiseşte că a fost presată să plece din echipa de control de la DNA, e reală. Adevărul trebuia spus
Citeşte şi: Contractul pentru iepuraşii aurii de Paşte din Capitală, anulat. Figurinele ar fi trebuit amplasate în şase grădiniţe din Sectorului 6 | FOTO
Citeşte şi: TRIPLA CRIMĂ din Braşov. Cei trei membri ai familiei, înmormântaţi. Rudele criminalului au fost prezente la funeralii
Citeşte şi: Schimbare bruscă de vreme. Cod GALBEN de vânt şi ploi abundente în weekend. Duminică, temperaturile scad şi cu 12 grade
Citeşte şi: Scandalul neurotoxinei. Diplomatul expulzat de la Ambasada Rusiei la Bucureşti este un consilier/ Bulgaria face opinie separată şi nu se alătură ţărilor UE şi NATO
Citeşte şi: BREAKING | Protocolul dintre SRI şi Parchetul General, DESECRETIZAT. Echipe operative comune lucrau la dosare | FOTO DOCUMENT