Prima pagină » Social » Un bărbat a fost atacat de un crocodil pe o plajă din Australia

Un bărbat a fost atacat de un crocodil pe o plajă din Australia

Un bărbat de 65 de ani s-a trezit muşcat de picior de un crocodil în timp ce dormea pe o plajă din Australia.
Un bărbat a fost atacat de un crocodil pe o plajă din Australia
Ana Cohut
05 apr. 2023, 17:09, Social

Bărbatul dormea ​​pe nisip când a fost muşcat de picior şi apoi a fost transportat noaptea la spitalul Mossman pentru tratament, de unde a fost externat.

Un purtător de cuvânt al Spitalului şi al Serviciului de Sănătate din Cairns şi Hinterland spune că incidentul a avut loc la Newell Beach din Far North Queensland.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Mediu şi Ştiinţă (DES) a declarat că va investiga incidentul, scrie Mirror.

„Ofiţerii faunei sălbatice vor fi prezenţi în regiunea Newell Beach pentru a confirma dacă un crocodil se află în zonă. Bărbatul nu a anunţat DES despre posibilul incident”, a spus acesta.

Purtătorul de cuvânt a spus că toate apariţiile de crocodili ar trebui raportate în timp util şi a îndemnat oamenii să fie atenţi.

Newell Beach este un loc popular printre localnici, în ciuda reputaţiei sale ca o zonă populată de crocodili. 

Toată lumea este îndemnată să fie atentă în zonă şi să se aştepte la crocodili pe toate căile navigabile, chiar dacă nu există semne de avertizare. 

Citește și