Un fost primar şi un primar din Mehedinţi şi-au pierdut banii. Ce s-a întâmplat cu sumele

Fostul primar al comunei Balta din judeţul Mehedinţi a pierdut 4.200 de lei, după ce a scos banii din bancă. Un bărbat a găsit suma şi a dus-o la Poliţie, unde un alt primar, cel al comunei Malovăţ, îşi ridica portofelul pierdut.

3566 afișări
Imaginea articolului Un fost primar şi un primar din Mehedinţi şi-au pierdut banii. Ce s-a întâmplat cu sumele

Un fost primar şi un primar din Mehedinţi şi-au pierdut banii. Ce s-a întâmplat cu sumele

Potrivit poliţiştilor, fostul primar al comunei Balta, acum pensionar, a pierdut, în urmă cu două zile, banii pe care i-a retras din contul său bancar, pentru a-i cumpăra un apartament fiului său.

Miercuri a mers la Poliţie un bărbat care a povestit că a găsit 4.200 de lei, lângă un autoturism din Drobeta Turnu Severin.

„Septuagenarul a pierdut banii în urma cu două zile după ce i-a retras de la o unitate bancară din municipiu. Fost gospodar al comunei Balta, acesta a mulţumit persoanei din Severin care a găsit suma respectivă, dar şi poliţiştilor severineni care l-au contactat pentru a se prezenta în vederea restituirii banilor, bani pe care credea că nu-i va mai recupera niciodată. În preajma sărbătorilor de iarnă, poliţiştii recomandă cetăţenilor să manifeste mai multă atenţie în astfel de situaţii”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Nicolae Lohon, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi.

Bărbatul care a găsit banii pe stradă a dorit să rămână anonim.

În timp ce fostul edil îşi recupera banii, primarul comunei Malovăţ, din judeţul Mehedinţi a mers la Poliţie, miercuri, pentru a ridica portofelul pe care l-a uitat în apropierea unui bancomat. Doi elevi au găsit portmoneul şi au mers direct la secţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici