Un nou medicament pentru tratamentul SIDA, lansat în România

Un nou medicament pentru tratamentul SIDA este disponibil şi în România, fiind recomandat pacienţilor care sunt infectaţi cu virus rezistent la alte tratamente, a anunţat, vineri, directorul medical al Institutului "Matei Balş" din Capitală, Sorin Petrea.

72 afişări
Imaginea articolului Un nou medicament pentru tratamentul SIDA, lansat în România

Un nou medicament pentru tratamentul SIDA, lansat în România (Imagine: Mediafax Foto)

El a spus că acest tratament va oferi posibilitatea de a reduce virusul din sânge până la nivelul nedetectabil, acesta fiind, de altfel, şi scopul tratamentului împotriva HIV.

"Aproape toţi pacienţii dezvoltă, în timp, rezistenţă la medicamente. De aceea, cercetările medicale urmăresc crearea unor noi tratamente, care să asigure bolnavilor creşterea speranţei de viaţă", a arătat Sorin Petrea.

Studiile au arătat că trei din cinci pacienţi trataţi cu acest nou produs, Intelence, a cărui substanţă activă este etravirina, au ajuns, după tratament, în situaţia în care virusul nu a mai fost detectat.

Conform statisticilor, în România sunt înregistraţi aproximativ 10.041 de pacienţi cu HIV-SIDA, cea mai răspândită modalitate de transmitere fiind cea prin contact sexual neprotejat.

În lume, dar şi în România, există o tendinţă de "feminizare" a bolii, a precizat medicul Mariana Mărdărescu, şef de clinică la Institutul "Matei Balş".

Ea a spus că, în prezent, cea mai frecventă cale de transmitere este de la mamă la făt, dar în viitor ponderea transmiterii va fi ocupată de cea injectabilă.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici