Un nou scandal sexual în Biserica Română | Stareţul Mănăstirii Prislop, părintele Celestin Ceuşan, acuzat că a purtat discuţii cu conţinut homosexual, a fost eliberat din funcţie

Stareţul Mănăstirii Prislop, judeţul Maramureş, părintele Celestin Ceuşan, a fost eliberat din funcţie şi mutat disciplinar la altă mănăstire după apariţia unei discuţii cu conţinut homosexual pe o reţea de socializare între acesta şi un fost călugăr, transmite corespondentul MEDIAFAX.

6083 afișări
Imaginea articolului Un nou scandal sexual în Biserica Română | Stareţul Mănăstirii Prislop, părintele Celestin Ceuşan, acuzat că a purtat discuţii cu conţinut homosexual, a fost eliberat din funcţie

Stareţul Mănăstirii Prislop, părintele Celestin Ceuşan, acuzat că a purtat discuţii cu conţinut homosexual a fost eliberat din funcţie

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că ancheta de la Mănăstirea Prislop este în desfăşurare.

În cazul în care împotriva părintelui Celestin se vor aduce probe agravante, acesta ar putea fi caterisit.

”Mi s-a comunicat de la Episcopia Maramureşului şi Sătmarului că fostul părinte stareţ al Mănăstirii Prislop, Celestin, a fost audiat, miercuri, de către autorităţile bisericeşti de la Baia Mare şi s-a decis scoaterea lui din mănăstire, i s-a luat atribuţia de stareţ, a rămas simplu monah, şi a fost mutat disciplinar la o altă mănăstire. Părintele Celestin a recunoscut că a fost implicat în acel dialog incriminatoriu pentru el. E un început de anchetă, cercetarea continuă şi dacă se adună şi alte probe agravante împotriva sa, pedeapsa poate să meragă până la caterisire. Va fi, probabil, rechemat, se va discuta cu el, dialogul în care a fost implicat este unul descalificant pentru el. Sancţiunea finală nu s-a dat, urmează”, a spus Bănescu.

TITLURILE ZILEI

Sancţiunea în cazul fostului stareţ de la Mănăstirea Prislop a fost dată după ce în presă a apărut o discuţie cu conţinut homosexual purtată de acesta pe o reţea de socializare cu un fost călugăr.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici