Prima pagină » Social » Un test la clasa a II-a a stârnit revolta unei învățătoare: „elevii mei au intrat în panică la vederea acestor întrebări”

Un test la clasa a II-a a stârnit revolta unei învățătoare: „elevii mei au intrat în panică la vederea acestor întrebări”

Un test prin care au trecut elevii clasei a II-a a stârnit revolta unei învățătoare. Elevii mei au intrat în panică la vederea acestor întrebări, a relatat cadrul didactic pe Facebook. Mesajul a stârnit o amplă dezbatere.
Un test la clasa a II-a a stârnit revolta unei învățătoare: „elevii mei au intrat în panică la vederea acestor întrebări”
Foto: Pexels
Petru Mazilu
27 nov. 2025, 16:52, Social

Învățătoarea a publicat mesajul pe grupul public „Părinții elevilor din România”. Ea a spus că incidentul s-a produs săptămâna trecută atunci când copiii au fost invitați să participe la testarea Brio.

„Sunt învățătoarea unor minunați de clasa a II-a. Săptămâna trecută am aflat că elevii mei au fost selectați să participe la testarea Brio. Eram familiarizată cu testele de literație Brio, însă nu mai susținusem niciodată această testare la nivel de clasă și nu știam cum arată itemii de „Literație digitală”. M-am bucurat într-o oarecare măsură că aflu așa din scurt de această testare astfel încât să nu am timp să pun prea multă presiune pe copii. Toate bune și frumoase, începem testarea, iar copiii încep să intre în panică. „Doamna, ce înseamnă cuvântul acesta?”, „Doamna cum se citește cuvântul acesta?” și tot așa”, a relatat învățătoarea.

Ea a publicat o parte dintre întrebările puse copiilor.

„Vă dau exemple de 2 itemi pe care i-am reținut:

  1. În mesaj vrei să adaugi un fișier care se poate modifica. Care fișier nu se poate modifica?
  2. Document Word
  3. Document PowerPoint
  4. Document PDF
  5. Document scris în Notepad
  6. Găsești un articol din 2011 care spune că „cel mai nou Windows este Windows 7”. Ce poți spune despre această informație?”, a scris învățătoarea pe rețeaua de socializare.

Ulterior, copiii au intrat în panică deoarece nu înțelegeau întrebările. Învățătoarea a reclamat situația susținând că la vârsta lor copiii învață alte lucruri.

„Ne aflăm în prima jumătate a clasei a doua, copiii abia și-au însușit alfabetul, consoanele, vocalele, despărțirea în silabe. Este oare vârsta la care să aibă cunoștințe despre documente PDF și Windows 7? Și dacă da, cine ar fi trebuit să îi învețe? Eu? Părinții? Nu mă poate convinge nimeni că un copil care abia reușește să citească cursiv trebuie să cunoască astfel de noțiuni. Mai mulți dintre elevii mei au intrat în panică la vederea acestor întrebări și nu s-au mai putut concentra la întrebările care chiar aveau rost și verificau niște abilități necesare”, a transmis învățătoarea.

Rezultatul testului ar putea afecta statisticile naționale

Ea a dezvoltat subiectul și s-a întrebat dacă astfel de teste nu afectează statisticile din România privind analfabetismul funcțional.

„Și o ultimă întrebare…în urma verificării răspunsurilor va reieși faptul că elevii sunt „praf” din punct de vedere digital și vom apărea iar într-o statistică ca fiind pe ultimul loc dintr-o listă? Mă întreb acum dacă acel procent uriaș de analfabetism funcțional cu care ni se bate obrazul este real și chiar atât de nepregătiți sunt elevii români ori, poate, întrebările nu sunt adaptate vârstei elevilor și programei”, a precizat învățătoarea care cere opinia altor părinți și profesori.

Mesajul a provocat numeroase reacții stârnind o amplă dezbatere în spațiul online.

Conform unei prezentări generale, Testarea Brio este un sistem de evaluare digitală standardizată pentru elevi din clasele I-XII, care le permite să își măsoare obiective cunoștințele la diferite materii și să își îmbunătățească performanța.