Una din tinerele lovite pe o trecere de pietoni din Capitală a murit (Video)

Una din cele două tinere lovite de o maşină pe o trecere de pietoni de pe Bulevardul Iuliu Maniu din Capitală, Cristina B., a murit, joi, din cauza leziunilor grave suferite.

111 afişări
Imaginea articolului Una din tinerele lovite pe o trecere de pietoni din Capitală a murit (Video)

Una din tinerele lovite pe o trecere de pietoni din Capitală a murit (Imagine: www.protv.ro)

Cele două tinere, Marilena M., din Galaţi, şi Cristina B., din Iaşi, ambele în vârstă de 23 de ani, au fost lovite în plin de un BMW X5, maşină condusă de bucureşteanul Robert D., în vârstă de 29 de ani.

Apropiaţi ai celor două tinere au declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX că, în urma accidentului, Marilena M. a suferit fracturi de femur la ambele picioare, dar şi o leziune hepatică gravă, însă starea ei este stabilă.

Prietena sa, Cristina B., a suferit, în principal, un traumatism cerebral grav, care a fost şi cauza decesului. Pe lângă acesta, tânăra avea multiple fracturi şi leziuni interne.

"Şoferul unui troleibuz, care a văzut accidentul, a povestit că maşina care le-a lovit avea viteză foarte mare şi că, pur şi simplu, fetele au fost aruncate în aer câţiva metri în urma impactului", au declarat sursele citate.

Cristina B. era căsătorită şi avea un copil.

Potrivit Poliţiei, accidentul s-a produs miercuri seară, în jurul orei 22.00, la trecerea de pietoni de la Cora Lujerului. Şoferul BMW-ului, care mergea pe Bulevardul Iuliu Maniu dinspre Vasile Milea către Lujerului, "nu a adaptat viteaza şi nu a acordat prioritate la trecerea de pietoni", lovindu-le pe cele două tinere care traversau. Acesta a intrat apoi cu maşina în alte trei autovehicule parcate în zonă, un Hyundai, un Audi A8 şi un Smart.

Cele două tinere au fost duse la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, fiind internate la Secţia de Terapie Intensivă.

Şoferul care a produs accidentul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici