Vaslui: Copil de 13 ani, rănit grav pe trotuar de o maşină. Şoferul a fugit de la locul accidentului

Un adolescent de 13 ani a fost rănit grav, duminică după-amiază, pe trotuarul străzii principale din municipiul Huşi de o maşină condusă de către un şofer care a fugit de la locul accidentului după ce autoturismul s-a oprit în curtea unei locuinţe, acesta fiind căutat de către poliţişti.

197 afișări
Imaginea articolului Vaslui: Copil de 13 ani, rănit grav pe trotuar de o maşină. Şoferul a fugit de la locul accidentului

Vaslui: Copil de 13 ani, rănit grav pe trotuar de o maşină. Şoferul a fugit de la locul accidentului (Imagine: Shutterstock)

Potrivit primelor cercetări desfăşurate de către poliţiştii vasluieni, accidentul a avut loc pe Calea Basarabiei, din municipiul Huşi, după ce şoferul unei maşini care circula din direcţia Zona Industrială către centrul oraşului a pătruns pe sensul opus de mers şi apoi pe trotuar, unde l-a lovit pe copilul de 13 ani, aflat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ulterior, autoturismul marca BMW a dărâmat un gard şi s-a oprit în curtea unei locuinţe, şoferul fugind de la locul accidentului.

"Victima evenimentului rutier a fost transportată, într-o primă fază, la Spitalul Municipal Huşi, de unde apoi a fost transferată la Spitalul de Copii "Sfânta Maria” din Iaşi din cauza stării grave în care se afla, suferind mai multe fracturi. Poliţiştii Biroului Rutier Huşi fac în continuare cercetări pentru identificarea conducătorului auto, având unele date în acest sens, pe care le verifică”, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub.

Poliţiştii vasluieni nu au putut da informaţii cu privire la proprietarul maşinii implicate în accident.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici