VIDEO Două clădiri de aproape 100 de metri au fost demolate în India pentru că au încălcat normele de construcţie. Procesul a durat 12 ani

  • Două turnuri din India au fost dărâmate duminică în cadrul unei demolări controlate, după ce instanţa supremă a ţării le-a declarat ilegale pentru că au încălcat normele de construcţie, au declarat oficialii.
  • Acestea au devenit cele mai înalte structuri din India care au fost rase de pe faţa pământului.
1913 afișări
Imaginea articolului VIDEO Două clădiri de aproape 100 de metri au fost demolate în India pentru că au încălcat normele de construcţie. Procesul a durat 12 ani

Sursa foto: AP

Peste 1.500 de familii şi-au evacuat apartamentele din zonă cu mai bine de şapte ore înainte ca turnurile înalte de aproape 100 de metri să se prăbuşească. Turnurile de 32 de etaje, respectiv 29 de etaje, care erau construite de o companie privată, la periferia New Delhi, nu erau încă ocupate, potrivit AP.

"În mare parte, totul este în regulă", a declarat Ritu Maheshwari, un administrator guvernamental, după demolare. "S-a întâmplat aşa cum era de aşteptat".

Demolarea a fost finalizată în câteva secunde, dar a avut loc după o bătălie în instanţă de 12 ani între locuitorii din zonă şi constructorul Supertech Limited.

Demolarea a avut loc după ce Curtea Supremă a constatat că constructorul, în complicitate cu oficiali guvernamentali, a încălcat legile care interzic construcţia la o anumită distanţă faţă de clădirile din apropiere.

Curtea Supremă a declarat că, de asemenea, construcţia celor două turnuri a fost ilegală, deoarece constructorul nu a primit acordul obligatoriu din partea altor proprietari de apartamente din zonă.

Rezidenţii sunt aşteptaţi să se întoarcă în zonă duminică seara, după ce experţii vor examina impactul demolării. Unele apartamente sunt situate la doar nouă metri de locul exploziei, iar distanţa de siguranţă necesară este de 20 de metri.

"Ar intra în primele cinci demolări din lume în ceea ce priveşte înălţimea, volumul, oţelul şi etanşeitatea structurii", a declarat Utkarsh Mehta, partener la Edifice Engineering, care a dărâmat clădirea în colaborare cu Jet Demolition din Africa de Sud, la un cost de 180 de milioane de rupii (2,25 milioane de dolari).

Cea mai înaltă clădire demolată în lume cu ajutorul explozibililor până în prezent a avut 165 de metri înălţime şi a avut loc la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, la 27 noiembrie 2020, potrivit Guinness World Records.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici