Video VIDEO - Sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului: Oamenii s-au îmbrâncit cu jandarmii pentru a trece prin altar. Ce spun credincioşii despre suma cheltuită până acum pe lăcaşul de cult

Peste 30.000 de oameni şi 2.000 de invitaţi au participat, duminică, la sfinţirea altarului Catedralei Mântuirii Neamului. Mulţi dintre enoriaşi, sătui de frig şi de stat la coadă, s-au îmbrâncit după slujbă cu jandarmii pentru a ajunge în lăcaşul de cult şi a trece prin altar.

5385 afișări

Duminică, 25 noiembrie 2018, la ora 07.30, la intrarea în Catedrala Mântuirii Neamului erau aşezaţi deja la coadă mii de oameni. Veniseră din toate colţurile ţării ca să asiste la sfinţirea altarului impozantului edificiu la care se lucrează de 11 ani. Îmbrăcaţi în straie tradiţionale şi cu steaguri tricolore, aduşi de preoţi cu autocarele de prin judeţe, credincioşii spuneau că sunt gata să stea ore bune în frig pentru a putea trece prin altarul sfinţit. Pentru asta au stat în autocare, trenuri şi maşini chiar şi 7-8 ore.

„Suntem la inaugurarea primului spital duhovnicesc, singurul care s-a realizat. Ceea ce se reclama, să se construiască un spital, uitaţi că s-a construit. Îl aveţi în faţa dumneavoastră”, spune un enoriaş, cu referire la numeroasele critici vehiculate de internauţi, potrivit cărora cu cele aproximativ 110 milioane de euro, cât erau în noiembrie 2018 cheltuielile declarate de Patriarhie cu această construcţie, se puteau face alte clădiri utile, cum ar fi, spre exemplu, un spital.

La spitalul propriu-zis au ajuns totuşi nouă persoane, iar altele peste o sută au avut nevoie de îngrijiri medicale la faţa locului, majoritatea acuzând lipotimii. Mulţi dintre enoriaşi au vrut însă să scape de frigul din Capitală şi să păşească mai repede în altar, aşa că au forţat cordonul şi gardurile puse de jandarmi.

„Eu am avut o experienţă, am călătorit pe undeva prin Asia şi am văzut acolo un milion de oameni care stăteau la rând pe aeroport. Nu se băga unul în faţa celuilalt. La noi, dacă sunt cinci români, din ăia cinci, doi vor să se bage în faţă. Ăştia suntem”, povesteşte Constantin, venit din Bucovina la sfinţire.

Îmbrăcat în port popular, bărbatul spune că banii daţi până acum pe Catedrala Mântuirii Neamului nu sunt mulţi, raportat la valoarea construcţiei şi semnificaţia ei pentru ortodoxia română. „Pentru mine, ca un creştin practicant, la un popor care este preponderent creştin ortodox în România, nu a costat mult. Dar sunt şi cârcotaşi, care-şi dau cu părerea, că a costat mult”, conchide bucovineanul.

De altfel, cei mai mulţi dintre zecile de mii de oameni veniţi în Capitală pentru sfinţirea altarului Catedralei spun că valoarea financiară a construcţiei este justificată, comparativ cu semnificaţia ei culturală pentru poporul român.

„Am fost în străinătate şi merita şi România o catedrală la fel de frumoasă ca a altor ţări sau mai frumoasă”, spune Gelu.

„Sunt alte lucruri care au costat şi mai mult. Sunt alte lucruri care poate nu meritau făcute în ţara asta”, este de părere un alt credincios.

„Nu, nu mi se pare o sumă mare pentru asemenea capodoperă care o să fie la noi în România”, crede o femeie.

Cu o înălţime de 120 de metri, adică cu 34 de metri peste Casa Poporului, şi cu şase clopote, dintre care cel mare, de 25 de tone şi cu efigia chipul Patriarhului Daniel gravată pe el, se aude la peste 15 kilometri depărtare, Catedrala Mântuirii Neamului era o necesitate şi pentru George Becali. Patronul FCSB declară, în tonu-i cunoscut, că românul care nu calcă în biserică nu este patriot adevărat şi că un asemenea edificiu dăinuie peste ani, indiferent de costuri sau de "cârcotaşi".

„Ce contează până la urmă pentru o ţară 100 de milioane de euro? Că atâta a fost. Bă, contează 100 de milioane? Păi câte unul a furat 100 de milioane. Ce e 100 de milioane de euro? Eu azi sunt fericit de un miliard”, arată afaceristul, nu înainte de a preciza că a donat două milioane de euro pentru Catedrală, când aceasta nici măcar nu era în proiect.

Şi acum, câteva mii de oameni stau la coadă pentru a trece prin altarul Catedralei Naţionale. Biserica are ca hram principal Înălţarea Domnului, zi în care sunt pomeniţi eroii români din toate timpurile, iar al doilea ocrotitor este Sfântul Apostol Andrei. Până joi, românii ortodocşi pot trece prin altar.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici