Vrancea: Fată găsită spânzurată de un pom, cu un bilet în piept cu numerele de telefon ale părinţilor

O fată de 14 ani, din localitatea vrânceană Păuleşti, a fost găsită, marţi, spânzurată cu o eşarfă de un pom şi având în piept, prins de haină, un bilet cu numerele de telefon ale părinţilor săi, alături fiind găsite şi două bilete de adio pentru aceştia, fără să fie precizat motivul sinuciderii.

722 afișări
Imaginea articolului Vrancea: Fată găsită spânzurată de un pom, cu un bilet în piept cu numerele de telefon ale părinţilor

Vrancea: Fată găsită spânzurată de un pom, cu un bilet în piept cu numerele de telefon ale părinţilor (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vrancea, fata de 14 ani a fost găsită marţi spânzurată de un prun cu o eşarfă, poliţiştii din Păuleşti fiind sesizaţi de o femeie din localitate că pe proprietatea altei femei din comună este cadavrul unei adolescente.

"În cursul zilei de astăzi (n.r. - marţi), lucrătorii Postului de Poliţie Păuleşti au fost sesizaţi verbal de către C. Maria, din Păuleşti, că pe proprietatea Irinei P., din aceeaşi localitate, a găsit cadavrul unei adolescente, spânzurat cu o eşarfă de un copac. Cu ocazia deplasării la faţa locului, poliţiştii au constatat că cele sesizate se confirmă, fapt pentru care a fost solicitată echipa operativă. Lângă cadavrul care nu prezenta urme de violenţă a fost găsit ghiozdanul cu care fata mergea la Şcoala Gimnazială Păuleşti, unde era elevă în clasa a VII-a. Totodată, lângă corpul acesteia au fost identificate două bilete ce erau destinate părinţilorsăi, cărora le cerea iertare, fără a specifica motivul sinuciderii”, susţin reprezentanţii IPJ Vrancea.

Conform anchetatorilor, în piept, prins de haina fetei, poliţiştii au găsit un bilet pe care erau trecute numerele de telefon ale părinţilor săi.

”Din discuţiile purtate cu părinţii fetei a reieşit că în ultima perioadă nu au existat discuţii contradictorii între aceştia şi nu cunosc motivul pentru care fiica lor a făcut acest gest. Cercetările continuă, în vederea stabilirii cu exactitate a celor întâmplate în cauză", mai susţin poliţiştii.

Conform anchetatorilor, fata ar fi plecat de acasă spre şcoală cu tatăl său. La un moment dat, cei doi au luat-o pe drumuri diferite, iar minora nu a mai ajuns la şcoală, ci s-a spânzurat de un prun, o localnică, vecină cu femeia în copacul căreia s-a spânzurat copila, făcând macabra descoperire.

Potrivit sursei citate, într-unul dintre biletele lăsate minora şi-ar fi cerut scuze părinţilor pentru fapta sa şi ar fi precizat că vrea sa fie înmormântată îmbrăcată în mireasă şi să fie condusă pe ultimul drum de tot satul. Fata nu ar fi precizat însă ce anume a determinat-o să se sinucidă.

Conform unor surse din rândul anchetatorilor, de-a lungul timpului fata ar fi plecat de două ori de acasă, fiind dată dispărută. O dată, fata a fost găsită la Focşani, iar altă dată la Făurei, în judeţul Brăila.

Săptămâna trecută, o adolescentă de 17 ani, din localitatea vrânceană Tătăranu, care era crescută de către bunici pentru că mama sa era plecată în străinătate, iar tatăl său în Galaţi, s-a spânzurat, cadavrul tinerei fiind găsit de către rude în podul casei. Fata s-a spânzurat în a doua zi de Paşte fără a lăsa un bilet de adio. În ultimele sale postări pe Facebook, tânăra scria că se simte singură, iar mesajele dădeau impresia că ar suferi o decepţie în dragoste.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici