Vreme EXTREMĂ în România. Două AUTOSTRĂZI şi zeci de drumuri, închise din cauza viscolului. MAI a intervenit pentru deszapezire şi salvarea a peste 400 de persoane / Care sunt cele mai afectate judeţe | LIVE TEXT

Circulaţia pe autostrăzile A2 şi A4 şi pe tronsoane din 23 de drumuri naţionale din judeţele Călăraşi, Constanţa, Giurgiu, Ialomiţa, Teleorman, Tulcea şi Vrancea este oprită, marţi după-amiază, din cauza vremii. Porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud Agigea, Midia şi Mangalia rămân închise. În ultimele 24 de ore, ca urmare a ninsorilor şi viscolului din mai multe judeţe ale ţării, efectivele MAI a intervenit pentru deblocarea a peste 400 de persoane.

12512 afișări
Imaginea articolului Vreme EXTREMĂ în România. Două AUTOSTRĂZI şi zeci de drumuri, închise din cauza viscolului. MAI a intervenit pentru deszapezire şi salvarea a peste 400 de persoane / Care sunt cele mai afectate judeţe | LIVE TEXT

DRUMURI blocate sau închise din cauza viscolului. Circulaţia pe două autostrăzi şi 25 de drumuri naţionale, oprită/ Care sunt cele mai afectate judeţe

Circulaţia pe A2 şi A4 şi 23 de drumuri naţionale, oprită în continuare din cauza vremii
 
Circulaţia pe autostrăzile A2 şi A4 şi pe tronsoane din 23 de drumuri naţionale din judeţele Călăraşi, Constanţa, Giurgiu, Ialomiţa, Teleorman, Tulcea şi Vrancea este oprită, marţi după-amiază, din cauza vremii. Porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud Agigea, Midia şi Mangalia rămân închise.
 
Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, la ora 13.00, circulaţia era oprită pe autostrăzile A2 Bucureşti - Constanţa şi A4 Ovidiu - Agigea.

De asemenea, traficul pe anumite tronsoane din 23 de drumuri naţionale ale judeţelor Călăraşi, Constanţa, Giurgiu, Ialomiţa, Teleorman, Tulcea şi Vrancea este oprit. Circulaţia este oprită şi pe 60 de de tronsoane de drumuri judeţene din judeţele Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Harghita, Ialomiţa, Ilfov, Olt, Teleorman, Tulcea şi Vaslui.

În judeţul Constanţa, rămân închise porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud Agigea, Midia şi Mangalia. De asemenea, în judeţul Tulcea, a fost închisă Bara Sulina.

În judeţul Teleorman, punctele de trecere a frontierei cu bacul Turnu Măgurele – Nikopol şi Zimnicea – Svishtov au fost închise, din cauza vântului puternic.

În ultimele 24 de ore, autorităţile au intervenit pentru deblocarea a peste 400 de persoane 
 
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Interne, remis marţi MEDIAFAX, în ultimele 24 de ore, ca urmare a ninsorii şi viscolului din mai multe au fost semnalate efecte în 16 judeţe, respectiv Argeş, Bacău, Brăila, Călăraşi, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu,Ilfov, Ialomiţa, Olt, Prahova, Tulcea, Teleorman, Vrancea şi în municipiul Bucureşti.

Angajaţii MAI, cu sprijinul autorităţilor locale, au intervenit pentru deblocarea a peste 400 de persoane.

În cursul nopţii, au avut loc 17 intervenţii cu şenilate şi utilaje de deszăpezire pentru transportul mai multor persoane care s-au aflat în diverse situaţii medicale de risc.

Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat, aproape 17.000 de pompieri, poliţişti, jandarmi cu peste 7.500 de mijloace tehnice.

CJ Timiş a reziliat un contract de deszăpezire, după ce pe un drum au avut loc mai multe accidente

Consiliul Judeţean Timiş a decis, marţi, să rezilieze un contract de deszăpezire cu două firme, după ce pe un drum pe care ar fi trebuit să-l cureţe au avut loc mai multe accidente, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de Consiliul Judeţean Timiş, preşedintele instituţiei a convocat de urgenţă o şedinţă de lucru în care s-a discutat despre deszăpezire şi starea drumurilor, marţi dimineaţa.

La şedinţă au fost invitaţi să participe şi reprezentanţii a două firme care, în asociere, au un contract de deszăpezire a mai multor drumuri din judeţul Timiş. Cele două societăţi au fost criticate de preşedintele CJ Timiş, Călin Dobra, pentru că nu au curăţat cum trebuie drumul care leagă localităţile Sânandrei şi Carani, astfel că, luni, au avut loc mai multe accidente rutiere. Astfel, a fost luată decizia să fie reziliat contractul de deszăpezire.

“Am convocat de urgenţă o şedinţă cu reprezentanţii firmelor Eldiclau şi Homestrade, care nu au gestionat bine zona 2 (Pişchia, Cenei, Orţişoara, Carani, Aeroport Timişoara), conform contractului pe care îl au cu CJ Timiş. După cum bine ştiţi, în după amiaza zilei de ieri două persoane, printre care şi un copil au fost rănite, în urma unui accident produs între Sânandrei şi Carani. Din datele pe care le avem, un alt accident a avut loc pe drumul care face legătura între Sânmihaiu Român şi Bobda. De asemenea, mai multe maşini au alunecat şi au ieşit înafara părţii carosabile. Constatând proasta gestionare a situaţiei, am dispus rezilierea contractului cu firma respectivă”, a declarat Călin Dobra.

Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş, contractul de deszăpezire va fi reziliat în două zile, timp care instituţia va face demersurile necesare pentru atribuirea, în regim de urgenţă, a acestor servicii către o altă firmă.

“Este inacceptabil ca pe cod galben şi în ciuda tuturor avertismentelor de vreme rea să plăteşti din banii cetăţenilor un serviciu, de altfel banal pentru anul în care trăim, care nu îţi este oferit atunci când ai mai mare nevoie de el. Se pare că primii fulgi de nea au fost suficienţi pentru a ne edifica în privinţa competenţei unor firme care trebuiau să presteze un serviciu în folosul cetăţenilor, dar în practică au fost depăşiţi total de situaţie. Mai grav este că în acest mod s-a pus în pericol siguranţa traficului rutier şi securitatea oamenilor”, a mai declarat Călin Dobra.

Infotrafic: Circulaţia pe două autostrăzi şi 22 de drumuri naţionale, oprită din cauza vremii

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, autostrăzile închise sunt: A2 Bucureşti - Constanţa şi A4 Ovidiu - Agigea.

Totodată, sunt 22 de drumuri naţionale închise pe mai multe tronsoane. Astfel, în judeţul Călăraşi, circulaţia este oprită pe DN 41, pe tronsonul Căscioarele-Chirnogi – Olteniţa; DN 3, pe tronsonul Brăneşti – Cuza Vodă; DN 3A, pe tronsonul Lehliu – Feteşti; DN 21, pe tronsonul Drajna – Călăraşi; DN 3B, pe tronsonul Călăraşi – Feteşti; DN 4, pe tronsonul Frumuşani – Olteniţa; DN 31, pe tronsonul Mănăstirea – Cuza Vodă.

În judeţul Constanţa, sunt închise DN 3, pe tronsonul Murfatlar – Ostrov; DN 2A, pe tronsonul kilometric 127 – 196 (Hârşova – intrare Ovidiu); DN 3C, pe tronsonul Constanţa – Ovidiu; DN 22C, pe tronsonul Murfatlar – Cernavodă; DN 38, pe tronsonul Agigea – Negru Vodă; DN 22 Ovidiu – Mihai Viteazul şi DN 22A Hârşova – Saraiu.

În judeţul Judeţul Giurgiu, traficul este oprit pe DN 5, pe tronsonul 1 Decembrie – Giurgiu; DN 5A, pe tronsonul Falaştoaca - Izvoarele şi DN 41, pe tronsonul Dăiţa – Căscioarele în timp ce în judeţul Judeţul Ialomiţa, sunt închise DN 21, pe tronsonul Slobozia – Drajna; DN 3A, pe tronsonul Drajna – Feteşti; DN 2A, pe tronsonul Slobozia – Giurgeni; DN 3B, pe tronsonul Feteşti – Chirana şi DN 2A, pe tronsonul Căzăneşti – Slobozia.

Totodată, în judeţul Teleorman, circulaţia este oprită pe DN 65E Roşiorii de Vede – Furculeşti; DN 51 Alexandria – Izvoarele; DN 65A pe tronsoanele Turnu Măgurele – Roşorii de Vede şi Scrioaştea – Dobroteşti, iar în judeţul Tulcea, pe DN 22, pe tronsonul Baia – limita cu jud. Constanţa, DN 22A, pe tronsonul Cataloi – limita cu judeţul Constanţa; DN 22D, pe tronsonul Horia – Ciucurova – Două Cantoane; DN 22F, pe tronsonul Izvoarele – Nalbant în timp ce în judeţul Vrancea, traficul este oprit pe DN 2N, pe tronsonul Bogza - Dumbrăveni şi DN 23B, pe tronsonul Măicăneşti – Ciorăşti.

Şi 54 drumuri judeţene sunt închise.

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, 85 trenuri au fost anulate. Astfel, pe raza SRPT Constanţa, au fost anulate 36 de trenuri, pe raza SRPT Craiova au fost anulate 28 de trenuri, pe raza SRPT Bucureşti au fost anulate 18 trenuri şi pe raza SRPT Galaţi au fost anulate 3 trenuri.

Potrivit sursei citate, 15 curse aeriene au fost anulate. Pe raza SRPT Craiova au fost anulate 6 curse aeriene, pe raza SRPT Bucureşti au fost anulate 8 curse aeriene şi pe raza SRPT Braşov a fost anulată o cursă aeriană.

În judeţul Constanţa, au fost închise porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud Agigea, Midia şi Mangalia. De asemenea, în judeţul Tulcea, a fost închisă Bara Sulina.

În judeţul Teleorman, punctele de trecere a frontierei cu bacul Turnu Măgurele – Nikopol şi Zimnicea – Svishtov au fost închise, din cauza vântului puternic.

Tulcea: Femeie rănită, dusă pe braţe de pompieri până la autospeciala SMURD, din cauza zăpezii 

Pompierii tulceni au intervenit, marţi, pentru a ajuta o femeie din comuna Agighiol, care s-a rănit după ce a căzut. Pompierii au fost nevoiţi să o transporte pe braţe până la autospeciala SMURD, din cauza zăpezii înalte, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Delta” al judeţului Tulcea, pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru preluarea şi transportul unei femei din localitatea Agighiol, în vârstă de 89 ani, traumatizată prin cădere.

Din cauza zăpezii înalte, pompierii au fost nevoiţi să o transporte pe braţe pe femeie până la autospeciala SMURD.

Vârstnica a asjuns, în cele din urmă, la spitalul din Tulcea.

De asemenea, militarii de la Secţia de pompieri Măcin au fost solicitaţi să intervină cu şenilata primită de la ISU Galaţi pentru a prelua o femeie în vârstă de 67 de ani, din localitatea Traian, care avea o urgenţă medicală. Iniţial se stabilise ca şenila să o transporte din localitatea de domiciliu până în comuna Cerna, de unde să fie preluată de o ambulanţă, pentru a o transporta la Spitalul Măcin. Până la urmă nu a mai fost necesară intervenţia şenilatei, deoarece ambulanţa a putut intra în localitatea Traian.

Femeia a fost preluată de ambulanţă, fiind transportată spre spitalul orăşenesc Măcin.

Circulaţia între localităţile Cataloi şi Topol, judeţul Tulcea, redeschisă

Circulaţia pe DN 22A, între localităţile Cataloi şi Topol, judeţul Tulcea, a fost redeschisă pentru pentru autovehiculele cu masa maximă admisă mai mică de 3,5 tone.

Potrivit CNAIR, începând cu ora 10:00 s-a deschis circulaţia rutieră pentru autovehiculele cu masa maximă admisă mai mică de 3,5 tone pe DN 22A, între localităţile Cataloi şi Topolog, judeţul Tulcea.

Acest sector de drum, respectiv DN22A între localităţile Cataloi şi Hârşova, a fost închis, în noaptea de luni spre marţi, din cauza vizibilităţii reduse ca urmare a viscolului.

Firma care asigură deszăpezirea în Arad, amendată pentru că nu a acţionat pe străzile din oraş

Firma care asigură deszăpezirea în Arad a fost amendată cu 3.045 lei de către poliţiştii rutieri după ce, luni, nu a acţionat pe străzile din oraş, astfel că s-a format polei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad, societatea care avea obligaţia de a distribui materiale antiderapantele pe străzile din oraş nu a acţionat cu niciun utilaj, luni.

Astfel, pe şosele s-a format polei, şoferii fiind nevoiţi să circule cu dificultate.

Poliţiştii Biroului Rutier au identificat reprezentantul societăţii responsabile de deszăpezirea străzilor din Arad şi i-au aplicat o amendă de 3.045 lei

“Întrucât condiţiile meteo nefavorabile au îngreunat traficul rutier, iar societatea care avea obligativitatea de a asigura viabilitatea drumului prin distribuirea de material antiderapant pe şoselele din municipiul Arad nu a acţionat, formându-se polei, poliţiştii Biroului Rutier au procedat la identificarea şi sancţionarea reprezentantului societăţii respective. Conform art. 3 pct.1 din HG 1391/ 2006 si art. 105 pct.28 din OUG195/2002, societatea a fost sancţionată cu 21 puncte de amendă, respectiv 3.045 de lei”, arată IPJ Arad.

Brigada Rutieră: În Capitală se circulă în condiţii de iarnă, dar nu sunt blocaje în trafic

În Capitală se circulă la ora transmiterii ştirii, în condiţii de iarnă, dar nu sunt blocaje în trafic, existând totuşi străzi lăturalnice acoperite cu zăpadă pe care utilajele de deszăpezire nu au ajuns încă, precizează reprezentanţii Brigăzii Rutiere a Capitalei.

"Nu avem intersecţii mari blocate. Nicio intersecţie nu e blocată. E flux ridicat. Metroul era gol pe la 7.00 dimineaţa. într-adevar e flux ridicat de trafic şi se circulă în condiţii de iarnă, dar nu sunt blocaje în trafic. Străzile mai mici sunt un pic acoperite cu zăpadă, unde nu s-a intervenit, dar în rest, pe Magheru, Lascăr, Cantemir, şoseaua e la negru", a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, Ovidiu Munteanu, comisar şef Brigada Rutieră.

Capitala se află sub atenţionare cod portocaliu de ger, viscol şi ninsori.

Tulcea: Trafic restricţionat pentru maşinile de peste 3,5 tone pe mai multe drumuri,din cauza vremii

Traficul rutier este restricţionat, marţi dimineaţă, pe trei drumuri naţionale din Tulcea, pentru autovehiculele cu masa maximă admisă mai mare de 3,5 tone, din cauza ninsorii şi a viscolului.

Potrivit Companiei Naţionale de Admnistrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), pe DN 22, între localităţile Smârdan – Tulcea şi între localităţile Tulcea – Baia, pe DN 22D între localităţile Măcin şi Horia şi pe DN 22E între localităţile Gârvan şi I.C.Brătianu a fost instituită restricţia de tonaj pentru autovehiculele cu masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

Măsura a fost luată din cauza ninsorii şi a viscolului puternic care determină vizibilitate foarte redusă.

Circulaţia pe două autostrăzi şi 25 de drumuri naţionale este oprită,

Potrivit Companiei Naţionale de Admnistrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), autostrăzile închise sunt: A2, între Bucuresti şi Constanţa şi A4, între Ovidiu şi Agigea.

De asemenea, sunt închise drumurile naţionale DN 2A, între Hâşova şi Ovidiu, DN 2A, între Slobozia şi Giurgeni, DN 2N, între Bogza şi Dumbrăveni, DN 3, între Ostrov si Basarabi, DN 3, între Brăneşti şi Călăraşi, DN 3A, între Lehliu şi Feteşti, DN 3B, între Călăraşi - Feteşti şi Feteşti – Giurgeni, DN 3C, între Constanţa şi Ovidiu, DN 4, între Popeşti Leordeni şi Olteniţa, DN21, între Slobozia şi Călăraşi, DN 22, între Baia şi Ovidiu, DN 22A, între Cataloi şi Hârşova, DN 22C, între Cernavodă şi Murfatlar, DN 22D, între Ciucurova şi Două Cantoane, DN 22F, între Izvoarele şi Nalbant, DN 23B, între Măicăneşti şi Ciorăşti, DN 31, între Cuza Vodă şi Olteniţa, DN 38, între Agigea şi Negru Vodă, DN 39E, între Constanţa şi Cumpăna, DN41, între Olteniţa şi Plopşoru, DN51, între Izvoarele şi Zimnicea, DN 5, între Adunaţii Copăceni şi Giurgiu, DN5A, între Fălăştoaca şi Izvoarele, DN 65A, între Roşiorii de Vede şi Turnu Măgurele şi DN 65 E, între Furculeşti şi Bogdana.

”Având în vedere că începând de luni dimineaţă a intrat în vigoare codul portocaliu de ninsori abundente, temporar viscolite şi vizibilitate scăzută recomandăm conducătorilor auto să plece la drum doar în cazuri de strictă necesitate. Cele mai afectate judeţe de condiţiile meteorologice extreme din această perioadă sunt Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Constanţa, Tulcea şi municipiul Bucureşti”, arată CNAIR.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici