ŞCOLI ÎNCHISE pentru a doua zi consecutiv | Judeţele unde cursurile au fost suspendate marţi şi miercuri

Marţi şi miercuri, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, cursurile şcolare rămân suspendate integral în mai multe judeţe. Ministerul Educaţiei Naţionale anunţă că şcolile vor fi închise şi miercuri în judeţele Brăila şi Olt. În Bucureşti şcolile vor fi închise toată săptămâna, a anunţat primarul Capitalei, Gabriela Firea.

5474 afișări
Imaginea articolului ŞCOLI ÎNCHISE pentru a doua zi consecutiv | Judeţele unde cursurile au fost suspendate marţi şi miercuri

ŞCOLI ÎNCHISE pentru a doua zi consecutiv. | Judeţele unde cursurile au fost suspendate marţi şi miercuri

"Marţi, 27 februarie, cursurile sunt suspendate în toate unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţele Dolj, Constanţa, Giurgiu (cu excepţia grădiniţelor cu program prelungit din municipiul Giurgiu), Ilfov şi Teleorman, dar şi în Capitală. Tot marţi, 27 februarie, nu se va organiza activitate didactică în 17 şcoli din mediul rural din judeţul Mehedinţi şi în 14 unităţi şcolare din judeţul Călăraşi", transmite Ministerul Educaţiei, printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, orele de curs vor fi recuperate, conform calendarului stabilit de fiecare unitate de învăţământ cu aprobarea inspectoratelor şcolare judeţene, respectiv a Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.

TULCEA

Cursurile vor fi suspendate şi miercuri în unităţile de învăţământ din judeţul Tulcea, cu excepţia grădiniţelor cu program prelungit, care sunt pregătite să primească preşcolarii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Decizia a fost luată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Tulcea din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, fiind pentru a doua zi consecutiv când cursurile sunt suspendate în judeţ.

Cursurile şcolare au fost suspendate şi marţi, în toate unităţile de învăţământ din judeţul Tulcea.

Judeţul Tulcea se află, începând de luni până joi la ora 10 sub cod portocaliu de frig, vânt şi viscol.

ARGEŞ 

Autorităţile din Argeş au decis, marţi, suspendarea cursurilor în toate cele peste 500 de unităţi de învăţământ, începând de marţi după-amiază până joi seară, din cauza viscolului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit Prefecturii Argeş, din cauza gerului, a ninsorii abundente şi a condiţiilor grele de trafic în interiorul localitaţilor şi între localităţi, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a decis suspendarea cursurilor începând de marţi ora 14.00 până joi ora 20.00.

”Pentru a asigura condiţii optime în vederea reluării cursurilor de învăţământ vor fi transmise măsurile ce se impun în ziua de 1 martie. Pentru municipiile şi orasele din judeţul Argeş, Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş va publica lista unităţilor de învăţământ care vor asigura preluarea copiilor pentru care familia nu poate asigura condiţii de siguranţă pe parcursul celor două zile de suspendare a cursurilor şcolare”, arată Prefectura Argeş.

În Argeş sunt 514 unităţi de învăţământ.

Judeţul Argeş se află, începând de luni până joi la ora 10 sub cod portocaliu de frig, vânt şi viscol. 

GALAŢI

În judeţul Galaţi, este vorba despre localităţile în care microbuzul şcolar nu a putut ajunge din cauza sulurilor de zăpadă formate pe drumurile comunale. Elevii şi preşcolarii au fost anunţaţi să stea acasă, iar cursurile se vor relua miercuri doar dacă se va putea circula pe reţeaua de drumuri.

”Având în vedere condiţiile meteorologice nefavorabile din această perioadă, vă aducem la cunoştinţă că astăzi, 27 februarie, au fost suspendate cursurile în 17 unităţi şcolare din judeţul Galaţi. Cauza principală a imposibilităţii funcţionrii unităţilor de învăţământ respective este accesul dificil pe unele drumuri al microbuzelor şcolare”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi.

Pe lista cu şcoli şi grădiniţe închise sunt unităţi din comunele gălăţene Bălăşeşti, Bălăbăneşti, Băleni, Băneasa, Bereşti-Meria, Biciumeni, Corni, Cuca, Cuza Vodă, Drăguşeni, Nicoreşti, Poiana, Rădeşti, Slobozia Conachi, Smulţi şi Vârlezi. În funcţie de evoluţia vremii se va decide reluarea cursurilor sau prelungirea perioadei de suspendare a acestora.

VRANCEA

Probleme cu unităţile de învăţământ sunt şi în judeţul Vrancea. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, primarii din şase comune au decis împreună cu inspectorii şcolari să închidă şcolile şi grădiniţele la care se ajunge cu dificultate din cauza zăpezii.

”Unităţi închise sunt în comuna Tănăsoaia, şcoala şi grădiniţa Costişa şi şcoala din localitatea Covrag. De asemenea, s-a decis suspendarea cursurilor în comuna Vintileasca la şcoala şi grădiniţa din Bahnele şi la şcoala şi grădiniţa din localitatea Neculele. Nu se fac cursuri nici la unităţile şcolare din Sihlea, Bogza, Voetin şi Caiata”, a anunţat ISU Vrancea.

BUZĂU

Toate unităţile de învăţământ din Buzău vor fi închise, marţi, din cauza viscolului, decizia fiind luată de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Buzău. Este vorba de peste 500 de unităţi şcolare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

CONSTANŢA

Cursurile şcolare vor fi suspendate şi marţi în toate unităţile de învăţământ preuniversitar din Constanţa, pentru a doua zi consecutiv, din cauza temperaturilor scăzute şi ninsorilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Autorităţile locale din Constanţa au decis, luni, suspendarea cursurilor în toate unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţul Constanţa pentru ziua de marţi, 27 februarie. În urma analizării situaţiei la nivelul judeţului, marţi se va decide dacă este necesară prelungirea acestei situaţii şi pentru zilele următoare.

GIURGIU

În municipiul şi în judeţul Giurgiu, cursurile sunt suspendate atât luni, 26 februarie, cât şi marţi, 27 februarie, cu excepţia grădiniţelor cu program prelungit din municipiul Giurgiu.

OLT

Cursurile unităţilor de învăţământ din judeţul Olt vor fi suspendate, marţi şi miercuri, potrivit unei decizii luate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Inspectorul şcolar general, Adrian Bărbulete, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că suspendarea cursurilor este valabilă pe toată durata codului portocaliu de vreme rea.

BRĂILA

Toate şcolile din judeţul Brăila vor închise marţi şi miercuri din cauza gerului, a ninsorii şi a viscolului, decizia fiind luată în cadrul şedinţei extraordinare a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila.

”În cadrul şedinţei extraordinare a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila din 26.02.2018 s-a hotărât ca la nivelul judeţului Brăila să fie suspendate cursurilor şcolare, în toate instituţiile de învăţământ din judeţul Brăila, în perioada 27 - 28.02.2018”, se arată în informarea ISU Brăila.

Judeţul Brăila se află sub avertizare cod galben în intervalul 25 februarie, ora 3.00 – 1 martie, ora 10.00, când sunt prognozate intensificări ale vântului în partea de sud-est a teritoriului, rafale ale vântului ce vor atinge 55 - 65 km/h şi cod portocaliu, începând cu 26 februarie, ora 3.00 – 1 martie ora 10.00, când valul de frig se va intensifica, gerul va fi persistent chiar şi pe parcursul zilelor. În funcţie de evoluţia fenomenelor meterologice, autorităţile ar putea prelungi perioada de suspendare a cursurilor de la unităţile de învăţământ din judeţul Brăila.

TELEORMAN

Cursurile unităţilor de învăţământ din judeţul Teleorman au fost suspendate, începând de luni de la ora 12.00 şi marţi. Potrivit hotărârii luate, luni dimineaţa, în Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), având în vedere evoluţia negativă a fenomenelor meteorologice - viscol, ninsori abundente şi ger - şi a faptului că administratorii drumurilor naţionale şi judeţene fac faţă cu greu pentru deszăpezirea carosabilului, cursurile unităţilor de învăţământ sunt suspendate pentru ziua de 26 februarie, începând cu ora 12.00, şi în data de 27 februarie.

Marţi dimineaţa sunt în vigoare două atenţionări cod portocaliu de ger, ninsori şi viscol. Este vorba de o atenţionare cod portocaliu de ger, care a intrat în vigoare luni dimineaţă, la ora 03.00, şi este valabilă pentru mai bine de jumătate de ţară, vizând judeţe din Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea. Această atenţionare expiră pe 1 martie, la ora 10.00.

Este în vigoare şi o a doua atenţionare cod portocaliu, tot de viscol şi ninsori, dar de data aceasta pentru judeţele Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Constanţa, Tulcea şi municipiul Bucureşti. Potrivit ANM, vântul va avea intensificări susţinute, cu rafale de 55…65 km/h, local peste 70 km/h şi vor fi perioade de timp cu ninsoare puternic viscolită, determinând scăderea vizibilităţii sub 50 m. Acest cod portocaliu expiră marţi, 27 februarie, la ora 14.00.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici