Vremea va fi în general frumoasă, cu maxime de până la 30 grade. PROGNOZA METEO pentru vacanţa de Rusalii

Vineri, vremea va fi caldă şi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în regiunile sud-vestice, sudice şi la munte.

745 afișări
Imaginea articolului Vremea va fi în general frumoasă, cu maxime de până la 30 grade. PROGNOZA METEO pentru vacanţa de Rusalii

Vremea va fi în general frumoasă, cu maxime de până la 30 grade. PROGNOZA METEO pentru vacanţa de Rusalii

Vineri

ÎN ŢARĂ

Vremea va fi caldă şi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în regiunile sud-vestice, sudice şi la munte. Mai ales în orele după-amiezii, vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi posibil grindină, local în Banat, Oltenia, la munte şi doar izolat în restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 de grade pe litoral şi 30 de grade în vest şi sud-vest, iar cele minime se vor situa între 8 şi 18 grade, mai scăzute în depresiuni. 

LA BUCUREŞTI

Vremea va fi în continuare caldă, cu o temperatură maximă de 28...29 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare spre seară şi noaptea, când vor fi posibile ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Minima termică va fi în jurul a 16 grade.

LA MUNTE

Vremea va fi caldă, dar şi uşor instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare mai ales după-amiaza, când se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, local în zona Carpaţilor Meridionali şi pe arii restrânse în celelalte masive. Valorile termice vor marca o creştere uşoară în masivele vestice, iar în rest nu vor avea variaţii faţă de intervalul precedent.

LA MARE

Vremea va fi predominant frumoasă, cu cerul variabil la senin. La începutul intervalului, vor fi condiţii pentru averse slabe şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare. Temperaturile maxime vor fi de 22 … 23 de grade, iar cele minime de 17 … 18 grade.
Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 18 şi 20 de grade.

Sâmbătă

ÎN ŢARĂ

Vremea se va menţine caldă pentru această dată, cu temperaturi maxime cuprinse, în general, între 22 şi 30 de grade şi minime între 6 şi 18 grade. În sud-vestul şi sudul ţării precum şi în zona montană, temporar înnorările vor fi accentuate şi în special după-amiaza şi seara vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Punctiform vor fi căderi de grindină şi se vor acumula cantităţi mai importante de apă. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar fenomenele asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala doar izolat şi la cote mai reduse.

BUCUREŞTI

Vremea va fi în general instabilă şi răcoroasă. În cursul zilei cerul va avea înnorări temporar accentuate şi vor fi averse, trecător descărcări electrice şi unele intensificări ale vântului. Temperatura maximă va fi de 19...20 de grade, iar minima se va situa în jurul valorii de 12 grade.

LA MUNTE

Vremea se va menţine caldă dar va deveni în general instabilă. Cerul va fi variabil, însă îndeosebi după-amiaza şi seara, temporar înnorările vor fi accentuate şi se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului în zona Carpaţilor Meridionali şi a Munţilor Bantului şi cu totul izolat în restul masivelor montane. Punctiform vor fi căderi de grindină şi se vor acumula cantităţi de apă mai însemnate.

LA MARE

Vremea va fi schimbătoare ca aspect, cu cerul variabil. În cursul după-amiezii, vor fi condiţii pentru averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 şi 24 de grade, iar cele minime vor fi de 16… 18 grade. Dimineaţa şi noaptea, vor fi condiţii de ceaţă.
Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 18 şi 20 de grade.

 

 

Duminică

LA MUNTE

Vremea va fi în general frumoasă şi mai caldă decât în mod obişnuit la această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare mai ales după-amiaza în Carpaţii Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali, unde vor fi averse şi descărcări electrice. Izolat vor fi posibile căderi de grindină. Vântul va avea intensificări temporare pe crestele montane înalte.

LA MARE

Vremea va fi predominant frumoasă, cu cerul mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare ziua. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 şi 25 de grade, iar cele minime între 14 şi 18 grade.
Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 18 şi 20 de grade.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici