VREMEA va fi mai caldă decât în mod obişnuit la această dată. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi

Miercuri, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit la această dată, local caniculară după-amiaza în vestul şi sud-vestul ţării, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 al disconfortului termic.

851 afișări
Imaginea articolului VREMEA va fi mai caldă decât în mod obişnuit la această dată. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi

VREMEA va fi mai caldă decât în mod obişnuit la această dată. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi (Imagine: Shutterstock)

Temperaturile maxime vor avea valori de la 25 de grade în extremitatea nord-vestică a Moldovei până la 36 grade în Banat şi sudul Olteniei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare mai ales ziua la munte, în Maramureş, nordul Transilvaniei şi cea mai mare parte a Moldovei, iar seara şi noaptea în Oltenia, Muntenia şi posibil în Dobrogea, regiuni în care local vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi condiţii de grindină. Temperaturile minime se vor încadra între 12 şi 22 de grade.

LA BUCUREŞTI

Vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit la această dată. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre seară şi noaptea, când vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi în jur de 33 de grade, iar cea minimă de 19...21 de grade.

JOI

Valorile termice vor înregistra o scădere uşoară în majoritatea regiunilor, dar vremea se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit la această dată şi va fi izolat caniculară în regiunile vestice. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 34 de grade, uşor mai ridicate în Banat. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, local la munte şi izolat în restul teritoriului. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 13 şi 23 de grade, mai scăzute în depresiuni.

Dacă ai nevoie de un serviciu meteo mai detaliat, vizitează vremea apropo.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici