World Vision România: Bursele sociale trebuie acordate și în vacanțe. Vulnerabilitatea economică a copiilor nu urmează calendarul școlar
World Vision România solicită Ministerului Educației să mențină acordare burselor sociale pentru elevi și în timpul vacanțelor, subliniind că întreruperea sprijinului financiar în lunile fără cursuri poate afecta în special copiii din familii cu venituri reduse și poate crește riscul de abandon școlar.
Într-un comunicat de presă emis miercuri, World Vision România atrage atenția asupra faptului că nevoile financiare ale unei familii nu dispar în perioada vacanțelor, iar lunile de vară pot aduce cheltuieli suplimentare înaintea începerii unui nou an școlar.
„Acordarea bursei sociale numai în lunile în care au loc cursuri nu ține cont de faptul că situația socioeconomică a elevului și riscurile asociate acesteia există pe tot parcursul anului. Pentru un copil dintr-o familie vulnerabilă, lunile fără cursuri fac parte din același parcurs care trebuie să îl aducă înapoi în bancă la începutul următorului an școlar”, transmite World Vision România.
Bursele sociale, un rol important în susținerea participării la educație
Organizația arată că, pentru familiile cu venituri reduse, cheltuielile pentru hrană, îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite sau transport pot reprezenta bariere în calea participării la educație.
„Bursele sociale au, în același timp, un rol important în susținerea participării la educație. Sărăcia și deprivarea materială se traduc pentru copii în bariere concrete: dificultatea familiei de a asigura hrană, îmbrăcăminte și încălțăminte, rechizite sau transport și, în cazul adolescenților din comunități rurale izolate, costurile suplimentare asociate continuării studiilor la un liceu aflat la distanță de casă”, mai transmite organizația.
Potrivit datelor citate de World Vision România, aproape jumătate dintre copiii din mediul rural trăiesc în familii în care banii abia ajung sau nu ajung pentru strictul necesar, iar 42% dintre gospodăriile rurale cu copii nu au venituri salariale. De asemenea, 23% dintre copii afirmă că merg uneori sau întotdeauna la culcare flămânzi deoarece familia nu are suficientă mâncare.
Organizația mai avertizează că dificultățile economice se pot cumula cu alți factori și pot contribui la abandonul școlar.
„Abandonul școlar este rareori rezultatul unui singur factor. El apare, de regulă, pe fondul acumulării unor dezavantaje, printre care venituri insuficiente, rezultate școlare slabe, acces limitat la sprijin educațional, distanța față de școală sau presiunea ca adolescentul să muncească și să contribuie la veniturile familiei”, precizează World Vision România.
Proiectul privind eliminarea acordării burselor sociale în perioada vacanțelor, pus în dezbatere publică
Ministerul Educației a pus la începutul acestei săptămâni, în dezbatere publică, un proiect de Hotărâre de Guvern care elimină plata bursei sociale pe perioada vacanțelor școlare, un drept de care elevii beneficiari beneficiază în prezent.
Dacă proiectul va fi în cele din urmă adoptat, bursele sociale ar urma să fie acordate doar în perioada cursurilor școlare, nu și în vacanțe.