1.000 de fani urmăresc meciul U Cluj - CS Turnu Severin proiectat pe zidurile Cluj Arena

Aproximativ 1.000 de fani ai echipei Universitatea Cluj urmăresc meciul cu CS Turnu Severin, din etapa a XXII-a a Ligii I, cu ajutorul unui videoproiector care transmite imaginile pe suprafaţa exterioară a Cluj Arena.

520 afișări
Imaginea articolului 1.000 de fani urmăresc meciul U Cluj - CS Turnu Severin proiectat pe zidurile Cluj Arena

1.000 de fani urmăresc meciul U Cluj - CS Turnu Severin proiectat pe zidurile Cluj Arena (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

Deoarece nu au obţinut autorizaţia pentru a instala un ecran gigant, fanii au adus un laptop şi un proiector pentru a urmări meciul cu CS Turnu Severin pe suprafaţa exterioară a Cluj Arena, accesul la partidă fiind interzis persoanelor de sex masculin.

Adrian Gorcea, vicepreşedintele asociaţiei de suporteri Şepcile Roşii, a declarat că fanii vor doar să-şi susţină echipa favorită: "Noi ne-am cumpărat bilete de solidaritate, de 5 lei, pentru a susţine echipa. Este ceva spontan. Pentru ecranul gigant trebuia autorizaţie, nu am putut obţine. Cu toţii avem înăuntru soţiile, prietenele, copiii, pentru că doar ei au acces la meci. Deja am pregătit şi banii în caz că vom primi amendă. Ne aşteptăm să fim amendaţi, dar nu vom fi violenţi, voiam doar să susţinem U Cluj".

La meciul de pe Cluj Arena asistă peste 500 de femei şi copii.

Meciul de luni seara dintre Universitatea Cluj şi CS Turnu Severin se dispută cu porţile închise, de la ora 19.00, în cadrul etapei a XXII-a a Ligii I. În tribune au acces gratuit doar femeile şi copiii cu vârste de până la 14 ani, Universitatea Cluj fiind obligată să joace două meciuri cu porţile închise, după incidentele din timpul partidei cu Steaua Bucureşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici