4.000 de fani ai Craiovei în deplasare la Bucureşti pentru partida cu FCSB, de duminică

FCSB - Universitatea Craiova este duelul finalului de an în Liga 1. Cu un egal, oltenii rămân pe locul 3 şi pot ataca în forţă partidele de la începutul anului. 4.000 de suporteri şi-a anunţat prezenţa la partida de pe „Arena Naţională”.

390 afișări
Imaginea articolului 4.000 de fani ai Craiovei în deplasare la Bucureşti pentru partida cu FCSB, de duminică

Sursa FOTO: Facebook Universitatea Craiova

Victor Piţurcă şi-a început aventura la Craiova cu un meci cu FCSB, pe teren propriu. Echipa lui Bogdan Vintilă a câştigat cu 1-0 şi a dat lovitura prin Tsoumou, fotbalist ajuns între timp pe „lista neagră” a patronului Gigi Becali. De când a promovat în Liga 1, în anul 2014, Craiova a pierdut şapte din cele opt confruntări disputate pe terenul roş-albaştrilor. Oltenii au câştigat în acest an singura partidă disputată pe „Arena Naţională”: 2-0 cu Dinamo, în etapa a doua.

„Cred şi sper să fie un spectacol reuşit, iar echipa care o să câştige să fie Craiova.” , a spus antrenorul oltenilor, Victor Piţurcă.

Oaspeţii au venit cu trenul la Bucureşti. Echipa lui Victor Piţurcă va avea galerie zdravănă la partida cu FCSB. 4.000 de olteni au anunţat că vor fi în tribună. Galerie vor face şi Alex Mitriţă şi Alexandru Băluţă. Cei doi foşti căpitani din Bănie au plecat spre Bucureşti cu maşina. Anunţul şi fotografia au ajuns pe pagina de socializare a Universităţii Craiova.

Partida de pe Arena Naţională va începe la ora 20.00. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici