A murit Cesare Maldini

Cesare Maldini, un fotbalist legendar al clubului de fotbal AC Milan dar şi tatăl altui simbol al clubului italian, Paolo Maldini, a murit la vârsta de 84 de ani, informează Gândul.

5594 afișări
Imaginea articolului A murit Cesare Maldini

A murit Cesare Maldini

Acesta s-a născut la Trieste, pe data de 5 februarie 1932 şi a fost un simbol al Milanului, pentru care a jucat în perioara 1954-1966 (347 de partide şi 3 goluri; a câştigat 4 titluri, o Cupa Latină).

Cesare Maldini a fost cel care a ridicat, ca şi căpitan la AC Milan, prima Cupă a Campionilor Europeni pentru italieni, în anul 1963, după o victorie în faţa Benficăi lui Eusebio. A fost ”secundul” lui Enzo Bearzot la Cupa Mondială câştigată de Squadra Azzurra în Spania, în 1982.

A fost de trei ori campion al Europei ca antrenor la Under-21, dar a pregătit şi naţionala de seniori a Italiei, dar şi selecţionata Paraguay-ului, cu care a mers la Cupa Mondială din anul 2002.

La naţională Maldini a jucat 14 partide, dintre care două la Mondialele din Chile, din 1962. A fost căpitanul naţionalei în perioada 1962-1963. Ca antrenor, a dus Parma din C1 în B, apoi a pregătit formaţiile Foggia şi Ternana.

După ce l-a ajutat pe Bearzot la prima reprezentativă, a condus, pentru un deceniu, naţionala Under 21, cu care a câştigat 3 Europene în 3 ani consecutivi.

În 1998 a condus la Mondialele din Franţa, pierzând în ”sferturi”, la penalty-uri, contra Franţei. A devenit apoi observator la AC Milan,apoi director tehnic cu Mauro Tassotti şi Fatih Terim. Ca selecţioner, califică Paraguay-ul la Mondialele din Coreea de Sud şi Japonia, din 2002, cu care pierde în ”optimi” contra Germaniei. Este demis şi se întoarce în Italia, notează Gândul.

În ultima perioadă, fotbalistul a dispărut din lumina reflectoarelor, la fel ca şi cunoscutul său fiu, Paolo.

 

 

 

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici