Abramovici se pregăteşte de sărbătorirea câştigării finalei LC

Patronul clubului Chelsea, Roman Abramovici, a rezervat deja un etaj întreg al unui hotel din Moscova pentru 21 mai, când este programată finala Ligii Campionilor, el considerând că la acea dată va sărbători victoria londonezilor, informează cotidianul The Sun.

14 afișări
Imaginea articolului Abramovici se pregăteşte de sărbătorirea câştigării finalei LC

Abramovici se pregăteşte de sărbătorirea câştigării finalei Ligii Campionilor (Sursa: Mediafax Foto)

Potrivit sursei citate, Chelsea trebuie să învingă formaţia Olympiakos Pireu, în manşa secundă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor, pentru a se califica în sferturi, după ce în tur, săptămâna trecută, cele două echipe au terminat la egalitate, scor 0-0.

Abramovici a făcut rezervări pentru cele mai scumpe camere de la hotelul Ritz Carlton, unde un apartament costă până la 6.600 de euro pe noapte.

"Am auzit că Abramovici a rezervat un etaj întreg pentru câteva zile ale lunii mai", a declarat un angajat al hotelului.

The Sun menţionează că, în ceea ce-i priveşte pe jucători, UEFA a stabilit deja hotelurile unde vor fi cazaţi aceştia în faza finală, iar londonezii ar urma, în cazul în care ar accede în ultimul act al competiţiei, să stea la Swissotel.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici