Africa de Sud, vizitată de 400.000 de străini în timpul CM

Aproximativ 400.000 de străini s-au deplasat în Africa de Sud în timpul Cupei Mondiale de fotbal, în perioada 11 iunie - 11 iulie, potrivit ultimelor date publicate, miercuri, de Grant Thorton, o societate independentă de consultanţă.

20 afișări
Imaginea articolului Africa de Sud, vizitată de 400.000 de străini în timpul CM

Africa de Sud, vizitată de 400.000 de străini în timpul CM (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Organizatorii CM estimau la 300.000 numărul vizitatorilor străini pe perioada competiţiei de fotbal din această vară.

"Putem spune că suntem foarte aproape de 400.000, ceea ce depăşeşte cu mult previziunile organizatorilor", a declarat Gillaan Saunders, angajat al firmei de consultanţă desemnate să analizeze beneficiile economice în urma organizării Cupei Mondiale de fotbal de către Africa de Sud.

Potrivit lui Saunders, numărul africanilor care au călătorit pe calea aerului pentru a ajunge în ţara organizatoare a competiţiei a fost "cu mult mai mare" decât se estima iniţial, ceea ce a avut un impact mai mare asupra economiei, deoarece în majoritatea cazurilor a fost vorba despre cetăţeni cu venituri peste medie.

Înainte de apariţia crizei mondiale, Africa de Sud miza pe cel puţin 500.000 de turişti străini cu ocazia Cupei Mondiale de fotbal, însă cifrele au fost revizuite, în scădere, ajungând la 300.000, cu o lună înainte de debutul competiţiei.

Cupa Mondială din acest an a fost câştigată de naţionala Spaniei, care a dispus, cu scorul de 1-0, de Olanda, în finala competiţiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici