Prima pagină » Sport » Alcaraz îl învinge pe Shelton şi se califică în sferturile de finală la Roland Garros

Alcaraz îl învinge pe Shelton şi se califică în sferturile de finală la Roland Garros

Carlos Alcaraz s-a calificat în sferturile de finală ale Openului Francez după ce l-a învins pe americanul Ben Shelton, cap de serie numărul 13, cu scorul 7-6 (10/8), 6-3, 4-6, 6-4. Meciul a durat peste trei ore pe terenul Philippe Chatrier.
Alcaraz îl învinge pe Shelton şi se califică în sferturile de finală la Roland Garros
Andreea Tobias
01 iun. 2025, 22:36, Sport

Campionul en titre a câştigat o partidă dificilă, caracterizată de servicii puternice şi drop-shoturi spectaculoase.

„Cred că amândoi ne respectăm foarte mult, am oferit un spectacol frumos publicului”, a declarat Alcaraz pe teren, potrivit AFP.

„Este un jucător foarte puternic, poate executa orice lovitură”.

Primul set a fost foarte echilibrat, cu un singur break point neconvertit, fiind decis într-un tie-break lung în care ambii jucători au avut şanse să câştige. Alcaraz a preluat conducerea cu 2-0 la seturi.

Shelton nu s-a dat bătut şi a câştigat setul al treilea cu două break-uri, cel mai deschis dintre cele patru seturi. Totuşi, spaniolul a reuşit să se impună în setul decisiv.

În sferturile de finală, câştigătorul a patru turnee de Grand Slam îl va întâlni pe americanul Tommy Paul, cap de serie numărul 12, care l-a învins mai devreme pe Alexei Popyrin în două seturi.