Alexandru Ioniţă a semnat cu FC Koln

Impresarul Traian Gherghişan a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că atacantul Alexandru Ioniţă a semnat un contract valabil trei ani şi jumătate cu FC Koln, dar a precizat că deocamdată nu este sigur că jucătorul va fi împrumutat până la vară la Rapid sau la altă echipă.

171 afișări
Imaginea articolului Alexandru Ioniţă a semnat cu FC Koln

Alexandru Ioniţă a semnat cu FC Koln (Imagine: Constantin Vlădescu/Mediafax Foto)

"Ioniţă a semnat cu FC Koln, este un contract pe trei ani şi jumătate. Acum să vedem, mai este de discutat unde va juca Ioniţă până la vară. Aseară am avut negocieri până la 12 noaptea. Şi e foarte anevoios de discutat cu domnul Copos. Vom vedea dacă el va fi împrumutat la Rapid până la vară sau la altă echipă. Asta a rămas de discutat azi", a spus impresarul.

Gheorghişan a precizat că FC Koln reprezintă cea mai bună variantă de transfer pentru Alexandru Ioniţă, jucătorul urmând să fie prezentat oficial astăzi.

"Jucătorul a fost extraordinar de bine primit aici şi cu sigurantă este cea mai bună soluţie pentru el. Iar de la FC Koln a venit şi cea mai bună ofertă salarială pentru jucător, aşa că era normal să fie prima opţiune. Ioniţă e foarte bucuros şi mulţumit că a semnat cu FC Koln. Azi va avea loc şi prezentarea oficială", a adăugat Traian Gherghişan.

Alexandru Ioniţă nu a făcut deplasarea cu echipa Rapid în turneul din Antalya, el plecând luni dimineaţă la Koln unde a efectuat vizita medicală. În urma transferului, FC Rapid va încasa 2,5 milioane de euro, iar jucătorul în vârstă de 20 de ani va avea un salariu de aproximativ 250.000 de euro pe sezon la FC Koln.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici