Alexe: Dacă vom câştiga cupa ar putea fi un sezon salvat

Atacantul dinamovist Marius Alexe a declarat, miercuri, că în cazul în care formaţia sa ar câştiga Cupa României ar putea salva sezonul după ce a ieşit din cursa pentru obţinerea titlului de campioană a Ligii I.

35 afișări
Imaginea articolului Alexe: Dacă vom câştiga cupa ar putea fi un sezon salvat

Alexe: Dacă vom câştiga cupa ar putea fi un sezon salvat (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

"Să ajungem noi în finală şi apoi vom vedea cu cine jucăm. Sunt două echipe foarte bune şi cu siguranţă va fi foarte greu. Cu Bistriţa nu va fi un meci chiar de relaxare, chiar dacă am câştigat acolo cu 2-0, avem prima şansă, dar va trebui să câştigăm şi aici", a declarat dinamovistul.

"Să nu uităm că suntem Dinamo şi nu trebuie să pierdem niciun meci pe teren propriu. Normal că în cazul în care am câştiga cupa am putea spune că e un sezon salvat, mai ales că suntem mulţi jucători tineri care nu am câştigat un trofeu şi ne dorim foarte mult asta. Ne pare rău că am ajuns să nu mai avem şanse la campionat. Şi Braşov şi Steaua sunt două echipe foarte bune, cu siguranţă ne va fi greu în finală", a spus Alexe într-o conferinţă de presă.

Fundaşul Cosmin Moţi consideră că returul semifinalei cu Gloria Bistriţa va fi unul dificil, chiar dacă echipa sa a câştigat prima partidă cu 2-0 în deplasare.

"Nu e dubios că Bistriţa spune că nu e interesată de cupă, după ce am câştigat acolo cu 2-0 va fi foarte greu. Şi noi în situaţia lor am fo procedat la fel probabil. Cred că va fi mai dificil pentru că vor fi jucători noi, mai ambiţioşi. Important e să ajungem în finală şi să o câştigăm, indiferent cu cinie jucăm. Meciurile Steaua-Dinamo sunt aşteptate tot timpul, toată lumea îşi doreşte o astfel de partidă. Putem pe ultima sută să mai salvăm ceva din acest sezon, să terminăm pe locul patru şi să câştigăm cupa", a declarat Moţi.

Partida retur din semifinalele Cupei României, dintre Dinamo şi Gloria Bistriţa, se va disputa joi, de la ora 20.45 şi va fi transmisă de Pro TV.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici