Alexe: Sunt trist când sunt fluierat de suporteri

Atacantul echipei Dinamo, Marius Alexe, este afectat de lipsa rezultatelor şi a golurilor din ultima perioadă şi a precizat că este trist când este fluierat de suporteri.

129 afișări
Imaginea articolului Alexe: Sunt trist când sunt fluierat de suporteri

Alexe: Sunt trist când sunt fluierat de suporteri (Imagine: Alexandru Dobre / MediafaxFoto)

"Sunt conştient că trec printr-o periodă mai puţin fericită, atât eu, cât şi echipa, după ultimele rezultate în Liga I. Mă afectează foarte mult lipsa rezultatelor şi a golurilor pentru că îmi doresc enorm să avem cât mai multe realizări. Sunt crescut la Dinamo, am trecut prin toate etapele în cariera mea cu spiritul de «câine» învingător şi ma doare foarte mult când nu am o evoluţie bună. Suporterii dinamovişti au fost obişnuiţi de-a lungul timpului cu rezultate. Sunt conştient de acest lucru. Sunt trist când sunt fluierat, doar eu ştiu ce este în sufletul meu", a spus Alexe, informează site-ul oficial al grupării din Şoseaua "Ştefan cel Mare".

Jucătorul susţine că respectă fotbalul şi nu pierde nopţile. "Am făcut şi eu greşeli, aşa cum toţi greşim în viaţa de zi cu zi, dar vreau să-i asigur pe toţi susţinătorii echipei noastre că îi respect foarte mult. Fanii dinamovişti fac parte din viaţa mea. Pentru mine nu există altă echipă în România decât Dinamo. Am 22 de ani, sunt foarte ambiţios şi sunt convins că voi reveni la forma pe care mi-o doresc atât eu, cât şi colegii, antrenorii şi toti suporterii. Un singur lucru vreau să mai spun: respect fotbalul şi nu-mi pierd nopţile. Nu am petrecut după înfrângerea cu CFR Cluj", a afirmat Marius Alexe.

Formaţia Dinamo a fost învinsă, vineri seara, cu scorul de 1-0 (0-0), de echipa CFR Cluj, într-un meci disputat pe Arena Naţională, în cadrul etapei a VIII-a a Ligii I.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici