Ambasadorul rus îşi exprimă dezamăgirea faţă de interzicerea steagului ţării sale la Australian Open

Ambasadorul Rusiei, Alexei Pavlovsky, i-a acuzat pe organizatorii Openului Australiei de tenis că "au sacrificat spiritul de fair-play", după decizia lor de a îndepărta un steag rusesc de pe teren şi de a aplica o interdicţie generală asupra tuturor steagurilor Rusiei şi Belarusului la Melbourne.

265 afișări
Imaginea articolului Ambasadorul rus îşi exprimă dezamăgirea faţă de interzicerea steagului ţării sale la Australian Open

Russia in Australia, Twitter

"Este într-adevăr regretabil să vedem că organizatorii turneului cedează în faţa unei manipulări politice evidente şi mai degrabă arogante", a declarat ambasadorul, citat de insidethegames.

"Pe lângă faptul că deja îi discriminează pe jucătorii de tenis ruşi cu politica sa privind steagurile neutre, Tennis Australia a mers acum mai departe, asigurându-se că aceştia nu pot fi susţinuţi vizual de către fanii lor", se arată în declaraţia sa, reprodusă în presa de stat rusă.

Steagul rusesc fusese arborat în timpul victoriei ucraineencei Kateryna Baindl în primul tur la simplu feminin în faţa rusoaicei Kamilla Rakhimova şi, de asemenea, în timpul victoriei lui Daniil Medvedev în faţa americanului Marcos Giron.

Acesta fusese ţinut de Eugene Routman, un fan născut în Rusia, care trăieşte în Australia de la vârsta de cinci ani.

Routman purta un tricou cu o imagine binecunoscută a preşedintelui rus Vladimir Putin, cu un slogan pe care scria "Mama Rusia".

El a susţinut că gestul îl ironiza pe preşedintele rus.

Routman a negat că ar fi batjocorit-o pe Baindl în timpul meciului.

"Am primit câteva plângeri, dar nu am hărţuit-o, ci doar am încurajat-o pe jucătoarea rusă pentru că avea un singur susţinător, mama ei", a declarat Routman pentru Melbourne Age and Herald.

Personalul de securitate a fost chemat la marginea terenului pentru a îndepărta steagul, după plângerile fanilor ucraineni.

Ambasadorul Ucrainei, Vasyl Myroshnychenko, a cerut Openului Australiei să aplice o interdicţie completă a steagurilor în urma incidentului.

"Politica noastră iniţială a fost că fanii puteau să le aducă, dar nu le puteau folosi pentru a provoca perturbări", se arată într-o declaraţie a turneului.

"Ieri am avut un incident în care un steag a fost plasat lângă teren. Interdicţia intră în vigoare imediat.

"Vom continua să lucrăm cu jucătorii şi fanii noştri pentru a asigura cel mai bun mediu posibil pentru a vă bucura de tenis".

Declaraţia Australian Open a fost catalogată drept "ironică" de către ambasadorul rus.

Jucătorilor din Rusia şi Belarus li s-a permis să concureze ca "neutri" la turneu, dar niciun steag nu este afişat în notificările privind tragerea la sorţi pe publicaţiile oficiale.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici