ANALIZĂ / Cum a ajuns Liverpool cu Jurgen Klopp să oprească "blestemul" titlului în Premier League

  • Liverpool a devenit campioana Angliei pentru prima dată după 30 de ani
  • Jurgen Klopp este primul antrenor german care devine campion al Angliei
  • Liverpool a obţinut 27 de victorii în 30 de partide în acest sezon
399 afișări
Imaginea articolului ANALIZĂ / Cum a ajuns Liverpool cu Jurgen Klopp să oprească "blestemul" titlului în Premier League

sursa foto: profimedia

Pentru prima dată în era Premier League, Liverpool este campioana Angliei. Al 19-lea trofeu în total, primul după 30 de ani de "secetă". Cel mai rapid triumf din istoria competiţiei, cu 7 etape înainte de final, dar şi cel mai târziu, pe 25 iunie, după ce sezonul a fost întrerupt timp de 3 luni din cauza pandemiei de coronavirus.
 
Liverpool a fost în pole-position pe parcursul întregului sezon. După ce a acumulat 97 de puncte în sezonul precedent, însă nu a câştigat titlul, Liverpool a continuat în acelaşi ritm şi a câştigat primele 8 partide. A venit un egal cu Manchester United în deplasare şi apoi alte 18 victorii consecutive. Manchester City şi Leicester au rămas în urma echipei lui Jurgen Klopp iar inevitabilul s-a produs joi seară după victoria lui Chelsea cu 2-1 în faţa lui City.
 
Cum a reuşit Liverpool să domine un sezon de Premier League într-un mod categoric? Liverpool a reuşit să învingă cel puţin o dată fiecare echipă din campionat în acest sezon. Jurgen Klopp a explicat: "Nu există secrete, doar muncă asiduă. Nu este mereu posibil să jucăm cel mai bun fotbal al nostru, dar să oferim o luptă indiferent de meci este posibil".

Ce a schimbat Klopp

Jurgen Klopp a preluat-o pe Liverpool în octombrie 2015 după ce Brendan Rodgers a fost demis, ultimul eşec în planul celor de la Liverpool pentru revenirea în fruntea Angliei. Cei de la Financial Times au făcut o analiză care arată progresul echipei lui Jurgen Klopp de la venirea la Liverpool.
 
Echipa a început să marcheze mai mult cu fiecare sezon, iar numărul golurilor primite a scăzut substanţial, mai ales după transferurile lui Virgil Van Dijk şi Alisson Becker.
 
Un capitol la care Liverpool a fost incredibilă în acest sezon a fost cel al meciurilor câştigate la limită. Dacă în sezonul 2018/2019 a reuşit să câştige mai multe partide la scor, în actuala stagiune echipa a obţinut victorii importante la limită, scorul cel mai des întâlnit fiind 2-1. Iar Liverpool a acumulat în acest sezon cu 13 puncte mai mult decât o face în mod normal o echipă cu golaverajul ei.
 
 
Jurgen Klopp a descris stilul său de joc ca fiind "fotbal heavy metal". Acesta combină presingul agresiv cu atacuri rapide. Strategia are menirea de a-şi copleşi adversara, cu riscul ca jucătorii lui Liverpool să fie epuizaţi fizic. În ultimele 2 sezoane, mai ales după transferul lui Van Dijk, Liverpool a schimbat uşor strategia, adoptând un stil mai răbdător, echipa controlând partidele, reuşind să îşi conserve mai bine energia.
 
"Au fost momente după venirea lui Jurgen Klopp când într-un meci jucam incredibil, apoi jucam slab. Au fost meciuri în care conduceam şi apoi continuam să atacăm şi eram surprinşi în apărare. Cred că acum se vede maturitatea acumulată, faptul că am învăţat cum să câştigăm meciuri, cum să gestionăm anumite situaţii" spune James Milner.
 
 
Un element cheie în stilul lui Liverpool este calitatea fundaşilor laterali. Trent-Alexander Arnold şi Andy Robertson au devenit staruri în ultimii ani, fiind doi dintre cei mai creativi jucători din Premier League. Acest lucru a eliberat presiunea de pe mijlocul echipei care nu este obligat să vină cu soluţii salvatoare, mai ales în partidele cu echipele defensive. Aceste adversare au fost în mod tradiţional o nucă dificil de spart pentru Liverpool.

Campioni la transferuri

Un capitol important pentru Liverpool în progresul pe care l-a avut şi care a dus-o până la titlu a fost cel financiar. În urmă cu un deceniu, echipa a fost aproape de faliment. "Cormoranii" erau mult în urma rivalelor din punct de vedere financiar şi diferenţa părea imposibil de recuperat.
 
Noii patroni ai clubului au adoptat însă o strategie sănătoasă care a adus un progres financiar remarcabil, Liverpool devenind una dintre echipele cu cele mai mari venituri din lume, ajutată şi de noul contract pentru drepturi TV. 
 
Cum situaţia financiară a clubului a devenit una sănătoasă, Liverpool a putut să investească şi pe piaţa transferurilor. Iar numirea lui Michael Edward în postul de director sportiv a adus un progres şi din acest punct de vedere. Liverpool a încasat sume frumoase pentru jucători care nu erau esenţiali pentru Jurgen Klopp, precum Ibe, Ings sau Solanke, şi a adus viitoare staruri precum Mo Salah şi Sadio Mane.
 
 
Plecarea lui Philippe Coutinho la Barcelona pentru o sumă uriaşă a permis reinvestirea în jucători de top. Iar dacă în trecut Liverpool a risipit banii încasaţi pe Luis Suarez, de exemplu, de această dată Jurgen Klopp i-a adus pe Van Dijk şi Alisson Becker iar aceştia au dus echipa la un alt nivel.
 
Liverpool a reuşit astfel să înveţe din înfrângerile dureroase. Finala UCL pierdută cu Real Madrid în 2018 a fost urmată la un an de succesul de la Madrid cu Tottenham. Iar eşecul din campionat unde a obţinut 97 de puncte a fost urmat de primul titlu din era Premier League.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici