Prima pagină » Sport » Ancelotti va pleca de la PSG la finalul sezonului. Tehnicianul italian a cerut să plece la Real Madrid

Ancelotti va pleca de la PSG la finalul sezonului. Tehnicianul italian a cerut să plece la Real Madrid

Carlo Ancelotti, dorit de Real Madrid, va părăsi postul de antrenor al formaţiei Paris Saint-Germain la finalul sezonului, a anunţat, duminică, postul de televiziune BeInsport, condus de preşedintele clubului parizian, Nasser al-Khelaïfi.
Ancelotti va pleca de la PSG la finalul sezonului. Tehnicianul italian a cerut să plece la Real Madrid
Luminita Turcu
19 mai 2013, 22:03, Sport

„După reuniunea cu Nasser al-Khelaïfi şi Leonardo, Carlo Ancelotti nu va mai antrena Paris Saint-Germain în sezonul viitor”, anunţă canalul citat.

Sâmbătă, tehnicianul italian afirmase că va trebui să se întâlnească „în zilele următoare” cu preşedintele Al-Khelaifi pentru a discuta despre viitor.

Carlo Ancelotti mai are contract cu Paris Saint-Germain până în 2014.

Directorul sportiv al PSG, Leonardo, a declarat, duminică, pentru AFP, că antrenorul Carlo Ancelotti a „cerut să plece la Real Madrid”, dar gruparea pariziană vrea să-l păstreze în funcţie.

Carlo a cerut să plece la Real Madrid. Noi vrem să-l păstrăm. Mai are un an de contract cu noi. Nicio decizie nu a fost luată„, a declarat Leonardo.

O întâlnire este prevăzută astăzi între preşedintele PSG Nasser El-Khelaïfi, Ancelotti şi Leonardo.

De mai multe săptămâni, tehnicianul italian este dorit de Real Madrid, care se va despărţi, cel mai probabil, de Jose Mourinho.

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da