Anchetă împotriva lui Pizarro pentru spălare de bani

Procurorul General din Peru a deschis o anchetă preliminară împotriva jucătorului echipei Werder Bremen, Claudio Pizarro, şi a agentului acestuia, Carlos Delgado, sub acuzaţia de spălare de bani.

11 afișări
Imaginea articolului Anchetă împotriva lui Pizarro pentru spălare de bani

Anchetă împotriva lui Pizarro pentru spălare de bani (Imagine: Mediafax Foto / AFP)

Cei doi sunt bănuiţi că nu au declarat fiscului sume importante de bani, prin intermediul unei societăţi, Image, în cadrul transferurilor de jucători din Peru în străinătate.

Potrivit lui Delgado, agent FIFA cu numeroşi jucători sud-americani în Europa, Pizarro este unul dintre asociaţii săi la firma Image. Pizarro, împotriva căruia a fost deschisă o anchetă în luna februarie, a declarat până în prezent că Delgado este doar agentul său.

"Având în vedere noile informaţii, există destule elemente care lasă să se înţeleagă că acţionarii Image au comis un delict de spălare de bani", a declarat procurorul Jorge Caldas.

Concluziile acestei anchete preliminare vor fi cunoscute în următoarele două luni.

Pizarro a revenit, în vara anului 2008, la Werder Bremen, fostul său club din perioada 1999-2001. Atacantul peruvian, împrumutat până în iunie 2009 de către Chelsea, a marcat 11 goluri în actuala ediţie de campionat, fiind una dintre principalele piese ale ofensivei formaţiei Werder Bremen, care traversează o perioadă neplăcută în Bundesliga, ocupând poziţia a 10-a în clasament.

Pizarro este bănuit că a evitat plata unei sume importante de bani către fiscul peruvian, prin intermediul unei societăţi, cu implicarea tatălui său şi a agentului său.

Vineri, preşedintele clubului Werder Bremen, Jurgen L. Born, a demisionat, el fiind acuzat că a primit comisioane ilegale din partea lui Delgado, la transferul peruanului Roberto Silva la clubul german în 2001.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici