- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (29.10.2010, 23:43)
- , Paula Rusanu , ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Andone: Acesta a fost unul dintre cele mai proaste meciuri ale noastre
Antrenorul Ioan Andone a calificat partida câştigată de Dinamo, cu scorul de 3-2, în faţa formaţiei Gaz Metan Mediaş, drept una dintre cele mai proaste ale echipei sale în acest sezon, menţionând că unii dintre jucătorii săi au făcut "greşeli care nu pot fi trecute cu vederea".
11 afișări
Andone: Acesta a fost unul dintre cele mai proaste meciuri ale noastre (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)
"Am obţinut trei puncte importante, dar nu am avut o evoluţie satisfăcătoare. A fost unul dintre cele mai proaste meciuri ale noastre de până acum, poate cel mai prost de pe teren propriu. Am obţinut trei puncte, dar mă îngrijorează forma unor jucători. Deşi s-au pregătit foarte bine, au fost foarte multe greşeli tehnice, tactice. Nu se poate să-ţi treacă mingea pe sub talpă, am făcut nişte greşeli peste care nu putem să trecem. La un moment dat eram în creştere în joc, dar acum scădem din păcate", a spus Andone în conferinţa de presă de după meci.
ULTIMELE ȘTIRI
-
STUDIU. Giulgiul din Torino, în care a fost înfășurat Mântuitorul, este autentic și are 2000 de ani
-
Mesajul socialiştilor europeni faţă de conservatorii Ursulei von der Leyen: Nu lucraţi cu extrema dreaptă
-
Un avion de vânătoare cu inteligenţă artificială ţine pasul cu un pilot uman
-
Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei
Andone a precizat că jocul echipei a fost salvat de cei care au intrat în repriza a doua şi că elevii săi trebuie să-şi îmbunătăţească evoluţiile dacă vor să câştige următoarele meciuri. "Ne-au salvat jucătorii care au intrat şi asta este bine. Ne aşteaptă trei meciuri de foc, primul (n.r. - cu CFR Cluj) poate cel mai greu, apoi vom vedea care este situaţia noastră. Vom întâlni trei echipe foarte bune şi nu vom avea nicio şansă dacă vom evolua ca azi. A fost greu, pentru că am jucat prost. Nu ştiu dacă a fost penalti sau nu, dar Andrei mi-a spus că a fost împiedicat. Şi jucătorii lor au fost foarte nervoşi şi este normal când vezi că îţi ia cineva punctele, dar cred că golurile au fost înscrise corect", a mai spus antrenorul echipei Dinamo.
La rândul său, marcatorul primului gol, Marius Alexe, a declarat că vrea să continue să joace la Dinamo şi că nu se gândeşte la o ofertă din străinătate. "Am avut emoţii pentru că ne gândeam că ne va fi greu să revenim, dar este bine că am reuşit şi că s-a terminat aşa. Nu mă gândesc la oferte din străinătate. Nu mă gândesc să plec, vreau să joc şi să-mi ajut echipa. Vreau să ajung pe podium. Hagi a fost un jucător mare şi un antrenor mare, dar nu ştiu dacă a existast sau va veni o ofertă pentru mine de la Galatasaray", a spus Alexe.
Echipa Dinamo Bucureşti a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 3-2 (1-2), formaţia Gaz Metan Mediaş, într-un meci contând pentru etapa a XIII-a a Ligii I.
Pentru Dinamo au marcat Marius Alexe '16, Andrei Cristea '70 (penalti) şi Scarlatache '74, în timp ce golurile formaţiei Gaz Metan Mediaş au fost reuşite de Liţu '22 şi Trtovac '36.
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Iohannis a decis comasarea alegerilor pentru propria sa imagine
Citește pe www.zf.ro: Avertismentul sumbru şi profetic al lui Macron pentru Europa, o regiune în pericol de moarte: Se întâmplă mult mai rapid decât credem şi poate duce la o moarte mult mai brutală decât ne putem imagina
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Adrian Sârbu: Poporul bugetar român este într-o continuă expansiune. Nu pare că „s-a terminat cu șmecheria”. Cum îți iei bugetul înapoi?
Avertismentul sumbru şi profetic al lui Macron pentru Europa, o regiune în pericol de moarte: Se întâmplă mult mai rapid decât credem şi poate duce la o moarte mult mai brutală decât ne putem imagina
Cum a reuşit o tânără să construiască o afacere cu care face milioane de dolari şi unde lucrează doar trei ore pe săptămână cu mai puţini bani de cât dau unii pe o pereche de pantofi
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Scandalul care a distrus-o pe faimoasa jucătoare de tenis: tatăl ei, acuzat că a avut o relație extraconjugală și că are un copil cu un manechin!
PROSPORT.RO
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
CANCAN.RO
Stațiunea unică în România, de care puțini turiști știu. Aici se găsește „cel mai bine păstrat secret din Apuseni
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:40
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 801. Rusia protestează faţă de declaraţiile făcute de Macron şi de Cameron: escaladare directă / Ucraina a lansat ghidul pentru Olimpiadă: sportivii nu au voie să dea mâna cu ruşii / Rusia acuză Marea Britanie de „implicare directă din ce în ce mai mare” în război
-
ieri, 21:50
Un avion de vânătoare cu inteligenţă artificială ţine pasul cu un pilot uman