Prima pagină » Sport » Arbitri neprofesionişti, delegaţi la meciurile din etapa a XXVI-a a campionatului Franţei

Arbitri neprofesionişti, delegaţi la meciurile din etapa a XXVI-a a campionatului Franţei

Federaţia Franceză de Fotbal (FFF) a anunţat că arbitrii din campionatul Franţei, care au anunţat că vor întârzia cu un sfert de oră startul meciurilor de sâmbătă şi duminică, vor fi înlocuiţi cu brigăzi neprofesioniste, informează AFP.
04 mart. 2011, 21:16, Sport

„După decizia Sindicatului Arbitrilor din Fotbalul de Elită (SAFE), de a întârzia cu un sfert de oră startul meciurilor din etapa a XXVI-a, din acest week-end, federaţia, de comun acord cu Liga, a decis să recurgă la delegarea altor arbitri, care vor respecta regulamentele federaţiei. Meciurile din această etapă vor începe astfel la orele obişnuite”, se arată într-un comunicat al FFF.

Surse citate de AFP au afirmat, înainte ca federaţia franceză să se pronunţe, că meciurile din week-end vor fi conduse de arbitri federali, care au ca nivel maxim al treilea eşalon.

SAFE reprezintă arbitrii din prima şi a doua ligă din Franţa. Sindicatul a anunţat, vineri, că la meciurile de sâmbătă şi duminică din prima ligă franceză lovitura de începere va fi întârziată cu 15 minute, în semn de protest faţă de „dispreţul profund faţă de arbitri al tutoror oamenilor din fotbal”.

Printre meciurile din etapa a XXVI-a a campionatului francez se numără şi Olympique Marseille – OSC Lille, important pentru lupta pentru câştigarea titlului de campioană.