Arbitrul Lucian Dan, audiat la DNA Piteşti

Arbitrul Lucian Dan, din Aiud, a fost audiat, marţi, de procurorii DNA Piteşti, în dosarul privind corupţia din arbitraj.

144 afișări
Imaginea articolului Arbitrul Lucian Dan, audiat la DNA Piteşti

Arbitrul Lucian Dan, audiat la DNA Piteşti (Imagine: Mediafax Foto)

La ieşirea de la audieri, Lucian Dan nu a vrut să precizeze în ce calitate a fost chemat la DNA şi nici dacă se va mai prezenta la această instituţie.

Arbitrul Lucian Dan s-a prezentat la DNA Piteşti în jurul orei 12.00, însoţit de avocatul său.

Arbitrul de liga întâi a arbitrat în acest campionat două meciuri ale echipei FC Argeş: cu Gloria Buzău, pe teren propriu, în etapa a VIII-a, şi încheiat la egalitate, scor 1-1, şi cu Universitatea Craiova, în deplasare, în cadrul etapei a XXVII-a, partidă pierdută cu scorul de 0-1.

În paralel, la ora transmiterii acestei ştiri Curtea de Apel Piteşti judecă recursul făcut de DNA la decizia de luni a Tribunalului Argeş, care a respins ca inadmisibilă cererea procurorilor de prelungire a mandatelor de arestare preventivă pentru finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, fostul director al OPC Argeş Cristian Libertatu, directorul firmei Pic, Liviu Făcăleaţă, fostul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Gheorghe Constantin, şi vicepreşedintele autosuspendat al CCA Marcel Lică.

Astfel, Curtea de Apel va decide în cursul acestei zile dacă cei cinci vor fi eliberaţi după expirarea mandatelor de arestare preventivă, aşa cum au decis, luni, magistraţii Tribunalului Argeş.

Magistraţii Tribunalului Argeş au decis, luni, ca mandatele de arestare emise pe numele celor cinci să nu mai fie prelungite, însă a impus câteva restricţii în cazul acestora.

Tot luni, Tribunalul Argeş a admis cererea vicepreşedintelui autosuspendat al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Marcel Lică, de eliberare pe cauţiune, însă şi această decizie a fost atacată cu recurs de către procurorii DNA Piteşti. Recursul este judecat tot în cursul acestei zile, la Curtea de Apel Piteşti.

Mandatele de arestare pentru Cornel Penescu, Gheorghe Constantin, Liviu Făcăleaţă şi Cristian Libertatu expiră marţi, iar în cazul lui Bogaciu şi Lică mandatele expiră în 21 mai.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici