Argăseală: Arena Naţională ar putea primi în această săptămână autorizaţia de la ISU

Preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Steaua, Valeriu Argăseală, a declarat, luni, că Primăria Capitalei ar putea primi în această săptămână de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă autorizaţia de funcţionare pentru Arena Naţională.

395 afișări
Imaginea articolului Argăseală: Arena Naţională ar putea primi în această săptămână autorizaţia de la ISU

Argăseală: Arena Naţională ar putea primi în această săptămână autorizaţia de la ISU (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

"I-am mulţumit domnului Mureşan, le-am mulţumit şi celor de la Botoşani. Nu a fost uşor ca în patru ore să transferăm un meci care era organizat deja pe Arena Naţională pe o arenă care e la 500 de kilometri de Bucureşti şi care pentru noi era necunoscută în ceea ce priveşte organizarea. Noi mai lucrasem cu Clujul când am jucat cu Schalke. Sper să nu se mai întâmple lucrul ăsta şi să se obţină autorizaţiile. Chiar vorbeam cu secretarul general-adjunct al federaţiei, domnul Bodescu, şi îmi spunea că cei de la Primărie speră să obţină în această săptămână autorizaţia, inclusiv cel de la primărie m-a sunat şi mi-a spus că au dat deja drumul la documentaţie pentru a se obţine autorizaţia. După câte ştiu eu, legislaţia nu permite o derogare provizorie şi ele (n.r. - stadioanele) trebuie să îndeplinească condiţiile. Cred că o să înceapă controalele pe fiecare stadion în parte, să poată să le pună în regulă şi mi se pare normal să fie aşa pentru că până la urmă trebuie să funcţionăm în normalitate", a declarat Argăseală.

În schimb, preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a explicat că Arena Naţională a avut până în prezent avize provizorii, care au permis desfăşurarea evenimentelor sportive pe cel mai mare stadion al ţării.

"E un lucru care m-a surprins şi pe mine, pentru că nu ştiam de acest lucru. Atât timp cât îţi faci toate întâlnirile de lucru, de organizare de meci, inclusiv cu reprezentanţi ISU, ai primăriei, te aştepţi să ai toate autorizaţiile, toate avizele. Mai mult decât atât, organziatorii de la vremea respectivă, finală de Cupa României sau finală de Cupa Ligii să îţi iei autorizaţiile pentru focurile de artificii şi de fapt să nu ai autorizaţia este foarte ciudat. Din discuţiile pe care le-am avut cu reprezentanţii primăriei, ei ne spun că sunt foarte încrezători că până la finalul acestei săptămâni se vor rezolva lucrurile. Până acum, a existat un aviz provizoriu, nu unul definitiv din partea ISU, iar problema apare în ceea ce priveşte gradele de ignifugare a acoperişului, în sensul că în Germania, treapta a treia este treapta maximă, în timp ce în România operăm cu cinci clase. Automat, considerăm că treapta a treia în Germania reprezintă treapta a cincea în România. Cam asta este ceea ce reprezentanţii Primăriei trebuie să seteze cu cei de la ISU", a declarat Burleanu.

El a precizat că derbiul Dinamo - Steaua, programat la 22 noiembrie, în etapa XVIII-a a Ligii I se poate disputa pe Arena Naţională, dacă stadionul va primi autorizaţia ISU până la finalul acestei săptămâni.

Meciul Steaua - FC Botoşani, contând pentru etapa a XVII-a a Ligii I, s-a jucat la Cluj-Napoca, pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu, Arena Naţională neavând autorizaţie de securitate în caz de incendiu.

Preşedinţi şi reprezentanţi ai cluburilor de fotbal din primele două divizii din România, printre care şi Valeriu Argăseală, au fost prezenţi, luni, la cursuri de managementul fotbalului susţinute de UEFA, la care participă şi conducătorul federaţiei olandeze, Michael Van Praag, fost candidat la şefia FIFA.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici