Astra Giurgiu nu a primit licenţa UEFA pentru participarea în sezonul viitor al cupelor europene

Comisia de Fond a Sistemului Naţional de Licenţiere a respins cererea de acordare a licenţei UEFA grupării Astra Giurgiu, preşedintele Comitetului Director, Petre Buduru, declarând, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că va ataca decizia la Comisia de Apel, pentru a putea juca în Liga Europa.

288 afișări
Imaginea articolului Astra Giurgiu nu a primit licenţa UEFA pentru participarea în sezonul viitor al cupelor europene

Astra Giurgiu nu a primit licenţa UEFA pentru participarea în sezonul viitor al cupelor europene (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Gruparea finanţată de Ioan Niculae nu a îndeplinit criteriul financiar, conform manualului de licenţiere, depunând actele prin care dovedea achitarea datoriilor după expirarea termenului.

"E o tâmpenie ce au făcut cei de la comisie, nu ne-au acceptat depunerea de documente noi. Astea sunt anti-românisme, cu domnul Duru în frunte. Am venit cu documente în completare. E vorba de răutate aici, nu de altceva. Nu ştiu cine câştigă? Noi facem eforturi financiare şi nu se iau în calcul documentele conform cărora ţi-ai îndeplinit obligaţiile financiare. Au spus că au fost aduse după termen. Sigur, e un regulament. Dar a fost pe data de 14 aprilie, la 8.30. Cine putea deshidea banca la ora 8 să-i mulţumească pe ei? Sigur că noi am plătit pe la ora 9 şi ceva. E inadmisibil ce modalitate au găsit. Au zis că trebuia să le aducem până pe data de 14, dar a fost Paştele pentru toată lumea, pe 13 nici nu s-a lucrat. A fost vorba de răutate, nici nu înţeleg cine are de câştigat din aşa ceva", a declarat Buduru pentru MEDIAFAX.

Oficialul grupării giurgiuvene este optimist în ceea ce priveşte şansele de obţinere a licenţei la Comisa de Apel din cadrul Sistemului Naţional de Licenţiere. "Vom merge la apel, ce să facem. Nu e primul caz în care comisia pierde. Normal că avem şanse la apel. Sunt depuse în termen toate plăţile, totul e în regulă. Am făcut dovada plăţii la toate, numai că au fost depuse după data de 14, când au spus ei", a adăugat Buduru.

AFC Astra Giurgiu este cel de-al doilea club, după CS Universitatea Craiova care nu primeşte dreptul de participare în ediţia viitoare a cupelor europene. Gruparea olteană nu a primit licenţa deoarece nu este afiliată de minimum trei ani ca membru al Federaţiei Române de Fotbal.

În situaţia în care deciziile Comisiei de Fond a Sistemului Naţional de Licenţiere privind cluburile AFC Astra Giurgiu şi CS Universitatea Craiova rămân definitive după Comisia de Apel, respectiv ultima instanţă posibilă, Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, România va fi reprezentată în Liga Europa de ocupantele locului 2 (în prezent ocupat de ASA Târgu Mureş), 7 (FC Viitorul) şi 8 (FC Botoşani).

Acest lucru este posibil deoarece alte două grupări cărora clasarea din acest moment le-ar permite participarea în Liga Europa, Petrolul Ploieşti (în prezent locul 3) şi Dinamo (locul 6), se află în insolvenţă şi conform regulamentelor în vigoare nu pot evolua în competiţiile organizate de UEFA.

Formaţia Astra Giurgiu ocupă în momentul de faţă locul 5 în clasamentul Ligii I, cu 41 de puncte.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici