Autobiografia lui Zlatan Ibrahimovici, nominalizată la premiile literare suedeze

Autobiografia fotbalistului echipei Paris Saint-Germain, Zlatan Ibrahimovici, scrisă împreună cu un jurnalist, a fost nominalizată la premiile literare suedeze, a anunţat, luni, juriul.

554 afișări
Imaginea articolului Autobiografia lui Zlatan Ibrahimovici, nominalizată la premiile literare suedeze

Zlatan Ibrahimovici (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Eu, Zlatan Ibrahimovici", scrisă împreună cu jurnalistul suedez David Lagercrantz, este unul dintre cele şase volume nominalizate la premiul "August", care va fi decernat la 26 noiembrie.

"Este o descriere sensibilă şi aspră în acelaşi timp care duce cititorul din tribună în teren şi în lumea lui Zlatan. Este o expunere zilnică care te poartă din bucătăria de la Rosengaard (n.r. - un cartier din oraşul Malmo, unde a copilărit Ibrahimovici) până în vestiarele de la Milan. Este o naraţiune ce lasă o impresie durabilă", a explicat juriul.

Cartea descrie viaţa lui Ibrahimovici din cartierul Rosengaard, ascensiunea sa şi anecdote despe fotbalist, inclusiv stările prin care a trecut când juca la FC Barcelona.

Volumul a fost lansat în noiembrie 2011 şi a avut succes în Suedia. Autobiografia fotbalistului s-a vândut în mai mult de 500.000 de exemplare. Publicarea unei traduceri în franceză a autobiografiei este prevăzută pentru 2013.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici