Badea: Nouă ne trebuiesc arbitraje corecte, nu lovituri

Preşedintele CA al FC Dinamo, Nicolae Badea, a declarat miercuri seară, la Sport.ro, că gruparea pe care o conduce are nevoie de arbitraje corecte, nu de lovituri, şi că preşedintele CCA, Ion Crăciunescu, trebuie să îşi asume responsabilitatea delegărilor.

177 afișări
Imaginea articolului Badea: Nouă ne trebuiesc arbitraje corecte, nu lovituri

Nicolae Badea (Imagine: Eduard Andrei/Mediafax Foto)

"Spre deosebire de cei care l-au contestat într-o formulă convenită, noi am salutat revenirea lui Ion Crăciunescu în fruntea arbitrajului românesc, de la transparenţa iniţială dintr-o dată ne trezim cu necomunicarea brigăzilor de arbitri înainte de meci. Dacă am fi fost în situaţia aducerii de arbitri străini am fi procedat la fel?

I-am fi anunţat dimineaţa să vină la Galaţi? Nouă ne trebuiesc arbitraje corecte nu lovituri. Dinamo în cele două deplasări a primit lovituri sub centură.

Eu nu pot decât să-mi exprim decamdată public două lucruri: domnul Crăciunescu trebuie să-şi asume responsabilitatea acestor delegări şi să evite situaţiile de recidivă la delegări. Maniera de delegare e o decizie care nu face parte din necunoscutele jocului, încep să cred că Crăciunescu face delegări cunoscute, nu necunoscute, pentru că nu pot să cred că s-a autopropus Şovre la Galaţi.

Majoritatea echipelor au cerut arbitri străini, am înţeles că nu se poate. Cred că nu vom avea arbitri străini pentru că o astfel de decizie trebuia luată la începutul campionatului. Sper să le luăm la revedere în curând de la cei care gestionează şi lasă să se perpetueze aceste erori", a spus Badea.

Nicolae Badea consideră că la faza în urma căreia a fost eliminat Marius Niculae, la meciul cu Oţelul, nu a fost lovire intenţionată.

"Când rămâi în 10, când la Marius Niculae, unde nu a fost o lovire intenţionată, în locul unui fault în favoarea atacului se dă roşu, cred că nu mai putem vorbi de niciun echilibru. A fost un fault al lui Sîrghi la Marius Niculae. N-a fost o reacţie violentă, se poate spune că a fost o reacţie cu braţul a lui Marius Niculae.

Eliminarea înseamnă absenţa lui Marius Niculae şi în meciul cu Vaslui şi în meciul cu Rapid. Când am vorbit de premeditat nu am vorbit numai în meciul de astăzi, ci şi de meciurile viitoare. Partea inferioară a mâinii îl atinge pe Sîrghi şi aceeaşi fază a fost între Antal şi Pulhac", a adăugat el.

Formaţia Dinamo a remizat, miercuri, în deplasare, scor 1-1 (1-1), cu echipa Oţelul Galaţi, într-un meci din etapa a XXII-a a Ligii I, în care a evoluat în inferioritate numerică din minutul 41, şi a ratat un penalti spre finalul jocului.

Golurile au fost marcate de Iorga '25 pentru Oţelul, respectiv M. Niculae '27 (penalti) pentru Dinamo. Dinamo a rămas în inferioritate numerică, în minutul 41, când Marius Niculae a fost eliminat pentru o intervenţie la Sîrghi. În minutul 81, Cătălin Munteanu a ratat un penalti acordat de Kovacs pentru un fault la Dănciulescu.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici