Ar fi al treilea turneu la care Şarapova primeşte invitaţie, după expirarea suspendării pentru dopaj, după cele de la Stuttgart (Germania) şi Madrid (Spania). Jurnaliştii britanici scriu că au avut deja loc discuţii preliminare între reprezentanţii Mariei Şarapova şi oficialii Lawn Tennis Association, forul de conducere al tenisului din Marea Britanie. BBC mai notează că Michael Downey, directorul turneului de la Birmingham, şi-a dat acordul în această privinţă.
Tenismena din Rusia nu a mai participat la niciun turneu premergător celui de la Wimbledon din 2010, când a ajuns în finală, tot la Birmingham. Turneul de categorie Premier se desfăşoară în perioada 19 – 25 iunie şi este dotat cu premii în valoare totală de 819.940 de dolari.
Maria Şarapova a ajuns până în semifinalele turneului de la Stuttgart, primul de la revenirea în competiţie, unde a fost eliminată de Kristina Mladenovici (Franţa), scor 3-6, 7-5, 6-4. Luni, a fost eliminată, însă, în turul al doilea al turneului de la Madrid, fiind învinsă de canadianca Eugenie Bouchard, scor 7-5, 6-2, 6-4, una dintre jucătoarele care s-au opus revenirii rusoaicei în circuitul WTA.
Citeşte şi: Simona Halep s-a calificat în optimile turneului de la Madrid: Am rămas puternică până la final
Citeşte şi: Simona Halep s-a calificat în optimile turneului de la Madrid: Am rămas puternică până la final
Citeşte şi: LOVITURĂ pentru Maria Şarapova: Are INTERDICŢIE de a participa într-una din cele mai mari competiţii
Citeşte şi: Simona Halep s-a calificat în optimile turneului de la Madrid: Am rămas puternică până la final
Citeşte şi: Andy Murray, conflict cu Maria Şarapova pe TEMA acordării wild-card-urilor jucătorilor suspendaţi pentru dopaj