Becali: Dacă pleacă Piţurcă, Hagi e deja pe turnantă

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, marţi, că antrenorul Gheorghe Hagi va deveni noul selecţionerul al României în cazul în care actualul tehnician al "tricolorilor", Victor Piţurcă, va fi înlăturat, excluzând însă o posibilă demisie a acestuia.

14 afișări
Imaginea articolului Becali: Dacă pleacă Piţurcă, Hagi e deja pe turnantă

Becali: Dacă pleacă Piţurcă, Hagi e deja pe turnantă (Imagine: Mediafax Foto)

"Eu spun sigur că Piţurcă nu va pleca de la naţională. Va pleca dacă va fi demis şi aşa îşi va lua banii. El nu e prost, trebuie să i se respecte contractul. Dar vorbim prematur acum, e posibil să câştige meciul cu Austria, şi cred că se va întâmpla aşa, şi să nu se mai vorbească despre demitere. Hagi, din câte ştiu eu, e deja pe turnantă. La «Rege» se permite orice, chiar dacă a ratat o calificare. Se permite şi să plece şi să facă praf patronul. Piţurcă a greşit clar cu sârbii dar este un antrenor mare, ştiu asta din propria mea experienţă. Acum el a făcut nişte improvizaţii să dea valoare unei echipe care nu are valoare. Dar a întins coarda prea mult cu Stoica. Însă nu poţi să-l compari pe Hagi cu Piţurcă. E la unghia mică a lui Piţurcă. Piţurcă are 17 clase peste Hagi ca antrenor. Ştie Hagi de antrenorat? Eu l-am avut antrenor, ştiu ce a făcut. Dacă cei de la FRF vor, să-l bage. Să înveţe Hagi la naţională. Dar este an electoral în 2010, toată lumea ar fi mulţumită cu Hagi, nu ar mai fi scandaluri...", a spus Becali.

Becali a afirmat că Hagi nu va deveni niciodată un antrenor care să aibă rezultate pentru că nu ştie să comunice cu jucătorii. "Hagi nu va fi antrenor vreodată. Nu e neapărat să ştii fotbal, poate îl vede mai bine decât Piţurcă fotbalul, dar trebuie să lucreze cu jucătorii, să fie pedagog, şi aia nu ştie el... Când l-am luat pe Hagi antrenor a fost o datorie morală, o obligaţie sfântă ca naş şi o dorinţă mare a mea să fac performanţă împreună cu Hagi. Am băgat nouă milioane atunci în transferuri numai să nu dea Hagi greş ca antenor. Dacă mă asculta, nu se ajungea aici. Eu îi ziceam să nu mai joace cu Boştină, că nu e fotbalist de meci, e de antrenament, acolo are el talent, are tehnică, dar când joacă în meci, e fricos. I-am zis că o să-l vând numai să nu îl mai încerce el pe Boştină. Şi-a pus el în cap că e pariul lui Boştină şi o să-l facă mare fotbalist. Uite că a pierdut pariul", a mai spus Becali.

Finanţatorul stelist crede că Victor Piţurcă va mai antrena în România doar formaţia Universitatea Craiova. "Piţurcă nu va mai antrena pe Steaua. Nu cred că mai vrea el să antreneze în România. Poate doar oltenii ar putea să-l vrăjească, cu spiritul lor oltenesc. El înnebuneşte de plăcere când e în Oltenia. Păi dacă Stoica nu era oltean, îl băga vreodată?", a explicat el.

 


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici