Becali: Dragomir habar n-are de regulament, trebuie să-i explice avocatul ca să înţeleagă

Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a declarat, joi, că nu se teme de faptul că echipa sa ar putea să nu fie programată în campionat, deoarece toate căile de recurs la amenzile primite de la Comisia de Disciplină a LPF se vor întinde pe o perioadă de 7-8 luni.

16 afișări
Imaginea articolului Becali: Dragomir habar n-are de regulament, trebuie să-i explice avocatul ca să înţeleagă

Becali: Dragomir habar n-are de regulament, trebuie să-i explice avocatul ca să înţeleagă (Imagine: Adriana Neagoe/Mediafax Foto)

"Am cerut să fiu amendat ca să se evite depunctarea Stelei, dar nu trei miliarde. Pe tot globul ăsta nu se dau amenzi aşa mari. Amenda asta trebuie să fie definitivă ca să fie plătită. Urmează recursul acum, apoi TAS-ul. Durează 7-8 luni până nu o să fie Steaua programată. Dragomir habar n-are de regulament. El dacă îl citeşte, trebuie să-i explice avocatul ca să-l înţeleagă. El nu ţine minte. Joacă table de 25 de ani şi tot nu ştie. I-a zis Giovani că joacă de 25 de ani table şi tot n-o să înveţe pentru că nu are inteligenţă. El are intuiţie la şmecherie, că e făcut pentru asta, dar nu ţine minte", a spus Becali.

Finanţatorul Stelei a afirmat că, pe lângă salariul de 40.000 de euro primit de la LPF, Dumitru Dragomir încasează comisioane din contractele pe care le încheie în numele ligii.

"Amendă 3 miliarde... Unde se crede? Are impresia că milioanele cresc aşa prin copaci, ca la el? La el vine unul sau altul să paseze, sare la cap. La mine nu vine nimeni, eu trebuie să-i fac. El are 40.000 salariu şi mai face un contract cu unul sau cu altul, mai bagă un adiţional şi mai scad nişte penalizări de un milion două sute şi cumpără o societate grea în ţară. Eu le ştiu toate astea, dar nu zic nimic. Lasă-l să ciupească şi el încă un milion, că e Mitică al nostru. Dar după astea, vrei să-mi tai capul şi mie? Nu se poate aşa ceva, nicăieri în lumea asta nu e aşa. Nici mafia nu face aşa ceva. Ăsta n-are reguli. Pe ale lui Dumnezeu nu le are, pe alea ale mafiei nici atât", a adăugat Becali.

Gigi Becali a fost sancţionat cu 12 luni de suspendare şi 300.000 de lei penalitate financiară pentru jigniri repetate la adresa conducerii LPF şi a membrilor comisiei din cadrul ligii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici