Becali: N-ai ce să faci decât să-l bagi la puşcărie pe Balaj

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat joi seară, după meciul pierdut în faţa formaţiei FCM Târgu Mureş, scor 0-1, că arbitrul partidei, Cristian Balaj, ar trebui să ajungă "la puşcărie",

364 afișări
Imaginea articolului Becali: N-ai ce să faci decât să-l bagi la puşcărie pe Balaj

Gigi Becali (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Să le dam titlul celor de la CFR! N-ai ce să faci decât să-l bagi la puşcărie pe Balaj! Să trimitem CFR-ul în Divizia B şi pe Balaj la puşcărie. Să traga de timp nenorocitul. Nici la gol n-a fost fault" a spus Gigi Becali.

Formaţia Steaua a fost învinsă, joi seară, în deplasare, cu scorul de 1-0 (1-0), de echipa FCM Târgu Mureş, în ultimul meci al etapei a XXII-a a Ligii I. Ilyeş a înscris unicul gol al partidei, în minutul 14, cu un şut din centrul careului, după o respingere greşită a lui Tătăruşanu, informează sport.ro.

În minutul 80, gazdele au cerut penalti după o intevenţie în careu a lui Chiricheş la Subotici. În minutul 90+3, steliştii a solicitat penalti după un fault al lui Albuţ la Chiricheş.

Meciul a fost arbitrat de o brigadă condusă la centru de Cristian Balaj.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici