Boca vrea o clasare cât mai bună a Politehnicii pentru a primi mai mulţi bani din drepturile TV

Preşedintele clubului Poli Iaşi, Sorin Boca, a declarat, marţi, că speră într-o clasare cât mai bună a grupării moldave la finalul sezonului 2008/2009, pentru a primi o sumă mai mare din drepturile de televizare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

2 afișări

"Am făcut un pas mare spre atingerea obiectivului, în urma victoriei de pe teren propriu cu Gaz Metan Mediaş, dar până nu mai putem fi ajunşi de ocupanta locului 14 trebuie să rămânem concentraţi sută la sută. Punctele obţinute, sâmbătă, cu Gaz Metan ne-au adus o oarecare relaxare, dar jucătorii trebuie să rămână la fel de concentraţi deoarece mai avem trei etape de jucat şi trebuie să luăm cât mai multe puncte. Vrem să terminăm pe un loc cât mai sus această ediţie de campionat", a spus Boca.

Oficialul ieşean a spus că, deşi nu face calcule, se gândeşte la faptul că urcarea în clasament aduce după sine mai mulţi bani din drepturile de televizare. "Nu ne facem calcule pentru o serie întreagă de partide, ci încercăm să câştigăm toate cele trei meciuri rămase de jucat, tratând separat fiecare întâlnire. Cât vom reuşi să obţinem până la urmă rămâne de văzut, pentru că nu jucăm singuri. Otopeniul şi Buzăul au creat probleme multor echipe în acest retur de campionat, iar Rapidul, pe terenul căruia vom evolua în ultima etapă, luptă în continuare pentru un loc de Europa League. Nu va fi chiar uşor, dar sper că jucătorii noştri vor înţelege că fiecare loc în plus în campionat aduce câteva zeci de mii de euro în plus", a subliniat Boca.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici