Boloni despre Steaua în absenţa lui Becali: Când omul cu banii nu este prezent pot apărea probleme

Antrenorul formaţiei Al Khor din Qatar, Ladislau Boloni, a declarat luni că următoarea perioadă poate fi dificilă pentru Steaua ţinând cont că Gigi Becali execută o pedeapsă cu închisoarea de trei ani, explicând că atunci când omul cu banii nu este prezent pot apărea probleme la un club.

137 afișări
Imaginea articolului Boloni despre Steaua în absenţa lui Becali: Când omul cu banii nu este prezent pot apărea probleme

Gigi Becali (Imagine: Razvan Lupica/ Mediafax Foto)

Întrebat dacă este şocat de pedeapsa cu executare primită de finanţatorul stelist, Boloni a răspuns: "Nu m-a şocat. Rămâne de văzut dacă acum va fi greu pentru Steaua. Când omul cu banii nu este prezent poate să fie o problemă".

Câştigarea titlului de către Steaua în acest sezon l-a bucurat pe Ladislau Boloni. "A fost impresionantă campania europeană a Stelei, îi felicit pentru reuşita lor. M-am bucurat că a câştigat campionatul pentru că din multe puncte de vedere este echipa mea. Pe urmă sunt evenimente mai triste pentru care nimeni nu poate să fie mulţumit, indiferent că simpatizăm sau nu cu anumiţi oameni", a afirmat Boloni la sosirea pe Aeroportul Henri Coandă.

Gigi Becali se află în penitenciar după ce a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici