Borcea: Diferenţa trebuia să fie mult mai mare

Fostul acţionar al FC Dinamo Cristian Borcea a declarat, luni seară, după victoria "alb-roşiilor" în meciul cu Rapid Bucureşti, 2-1, că după aspectul jocului diferenţa de scor trebuia să fie mult mai mare.

3 afișări

"Diferenţa trebuia să fie mult mai mare după aspectul jocului. Până la golul lui Pancu am dominat clar Rapidul. Am avut mult mai multe ocazii. După ce Rapidul a marcat am fost sigur că vom câştiga. Le-am spus lui Badea şi Săvulescu că vom câştiga cu 2-1. M-am bazat pe jocul echipei. Mi s-a părut cea mai slabă echipă a Rapidului în ultimii 15 ani. Mi-a plăcut circulaţia balonului, agresivitatea şi presingul. Anul trecut, după turul campionatului, eram lideri detaşaţi şi am pierdut titlul, aşa că eu sper că Dinamo va termina campionatul pe primul loc. Vom bate Ceahlăul şi apoi vom merge să câştigăm şi cu Steaua. Alvarez a alternat momentele bune cu cele mai slabe, mai ales în defensivă. Mi-a plăcut toată echipa, cu un plus pentru Alexe care a marcat golurile", a spus Borcea, la DigiSport.

Echipa Dinamo Bucureşti a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-1), formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci restanţă din etapa a IV-a a Ligii I, disputat pe Arena Naţională şi în care "alb-roşii" au revenit de la 0-1. Golurile învingătorilor au fost marcate de Alexe, în minutele 45 şi 62 din penalti, în timp ce pentru oaspeţi a înscris Pancu, în minutul 30.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici