Borcea spune că niciun jucător dinamovist nu va pleca în această iarnă

Preşedintele executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, a declarat, miercuri, că niciun jucător dinamovist nu va părăsi lotul campioanei în această pauză competiţională, infirmând astfel zvonurile privind plecările lui Zicu la Steaua şi Pulhac la Timişoara, informează site-ul oficial al "alb-roşilor".

1 afișare
Imaginea articolului Borcea spune că niciun jucător dinamovist nu va pleca în această iarnă

Borcea spune că niciun jucător dinamovist nu va pleca în această iarnă

"Niciodată! Ianis a crescut la Dinamo, viaţa şi ascensiunea lui în fotbal se confundă cu Dinamo. Pentru Zicu nu există alta echipă în România. Când era la Rapid, gândurile lui erau numai la Dinamo. Vorbeam zilnic cu el despre situaţia echipei noastre pentru că îşi doarea din tot sufletul să se întoarcă în Ştefan cel Mare. Dovada că a revenit la singura lui dragoste, Dinamo. A renunţat la mulţi bani pentru a îmbrăca tricoul lui Dinamo şi merită tot respectul fanilor. Ne punem mari speranţe în revenirea în forţă a lui Ianis şi suntem convinşi că poate fi unul dintre jucătorii decisivi pentru îndeplinirea obiectivelor lui Dinamo în acest moment, locul 2 în campionat şi câştigarea Cupei României. Sunt convins că, prin evoluţiile din 2008, Zicu poate reprezenta România şi la Campionatul European. Îşi doreşte enorm să ajungă la Euro, iar totul depinde de el. Subiectul Zicu este închis", a spus Borcea.

Borcea a menţionat că a avut o discuţie cu portarul Bogdan Lobonţ, care i-a transmis că nu va pleca de la echipă. "În altă ordine de idei, nu există nicio zi în presă fără o ofertă pentru Bogdan Lobonţ. Urmărind site-urile tuturor dinamoviştilor, suporterii sunt un pic îngrijoraţi, chiar dacă Lobonţ a anunţat că a obosit să tot repete că nu pleacă de la Dinamo. «Lobby» este un jucător de mare caracter. A avut şi are în continuare foarte multe oferte de la cluburi puternice din străinătate. Ieri (n.r. - marţi) am avut încă o discuţie cu «Georgel». Ştiţi ce mi-a spus? «Cum să las echipa la greu? Aşa mă cunoaşteţi pe mine? Sunt un om de onoare!». Mai e ceva de comentat după aceste cuvinte? Bogdan Lobonţ nu este numai cel mai bun portar din România, este un om extraordinar şi un profesionist în adevăratul sens al cuvântului", a adăugat Borcea.

Cristian Borcea a menţionat că fundaşul Cristian Pulhac nu se va transfera la Poli Ştiinţa Timişoara, după ce preşedintele bănăţenilor a anunţat că a înaintat o ofertă de 1,5 milioane de euro pentru fotbalistul campioanei României. "Dinamo nu poate transfera cel mai bun fundaş stânga din România la o echipă rivală. Acesta este şi un răspuns scris pentru Poli Timişoara. Indiferent de ofertă, Pulhac nu poate ajunge la nicio echipă din campionatul intern. Repet încă o dată, am reuşit întotdeauna să obţinem ceea ce ne-am propus atunci când am fost uniţi. Ne-am bucurat cu toţii în vara trecută pentru performanţele obţinute. Acum, şi la greu trebuie să fim o familie, să readucem Dinamo în fruntea clasamentului. Nu pleacă nimeni de la Dinamo! Toţi jucătorii mai au foarte multe de spus pentru Dinamo. Adversarii noştri vor avea surpriza neplacută să-i vadă pe 9 ianuarie la reluarea pregătirilor", a completat oficialul dinamovist.

Impresarul Victor Becali a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că nu a discutat cu fundaşul echipei Dinamo, Cristian Pulhac, despre un transfer al acestuia la clubul Poli Timişoara. "Dacă cluburile nu se pun de acord, transferul nu se face, e normal. Şi degeaba e interesat jucătorul dacă cele două cluburi nu sunt de acord. Eu n-am discutat cu jucătorul aşa ceva", a afirmat Victor Becali.

Fundaşul Cristian Pulhac a spus, miercuri, pentru agenţia MEDIAFAX, că îşi doreşte să fie transferat. "Nu ştiu dacă neapărat la Poli Timişoara, dar aş vrea un transfer. Aş prefera să plec în străinătate, dar nu sunt excluse nici variantele din ţară", a afirmat Pulhac.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici